Este adevărat că subiectul închinării a dus la un adevărat război. În bisericile locale oamenii sunt în confuzie dar şi într-o tensiune care uneori răbufneşte în certuri şi dispute. Şi ce înseamnă asta? Unii spun, în frunte cu Jack Hayford, http://www.jackhayford.org/ , că are loc o nouă reformă. El afirmă că reformele din secolele 16 au fost reforme doctrinale, dar acum asistăm la o reformă a închinării. Se reînnoieşte închinarea. Îngrijorarea mea este că orientarea noastră în închinare şi concepţia noastră despre închinare va modela nu numai serviciile divine din biserică, dar şi teologia pe care o avem. Iată un subiect cu adevărat important pentru biserica Domnului Isus: să ne închinăm aşa cum ar vrea Domnul să ne închinăm Lui. Ştiu că unii ar prefera să plonjăm în subiect direct. Fără prea multă teorie. Este modul pragmatic. Dar vreau să avertizez că pragmatismul acesta "american" a făcut destul rău în bisericile noastre. Doar simplul argument că metoda "funcţionează" nu înseamnă că metoda este şi corectă! Doar pentru simplul fapt că vin oamenii la biserică, nu înseamnă că ce se întâmplă în biserică este şi automat biblic! Am mai auzit această expresie: "dar ce este rău, că doar îi câştigăm! La ce îi câştigăm? La purtarea crucii? La lepădare de sine? La mersul pe calea îngustă? La răstignirea eului? La o viaţă de sfinţenie? La dispreţuirea bogăţiilor acestei lumi? La pasiune pentru Împărăţia lui Dumnezeu? Răspunsul la aceste întrebări este un categoric NU! Nu veţi auzi aceste răspunsuri de la tinerii care se întorc de la nu ştiu ce fel de concerte obscure din sălile de cultură. Ca să ştim cum vrea Dumnezeu să ne închinăm Lui trebuie să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu, Revelaţia lui Dumnezeu. Domnul Isus ne reaminteşte că "închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr,.." ( Ioan 4:23 ) Bun, dar ce înseamnă să te închini lui Dumnezeu în duh şi în adevăr? Teologia nu este un discurs sec de teorii. Când este abordată corect, teologia este o conversaţie între oamenii lui Dumnezeu care caută cu toată puterea lor să îl înţeleagă pe Domnul căruia vor să se închine şi să afle maniera în care El vrea să primească această închinare. Deci, care sunt condiţiile închinării evanghelice? Care sunt modele de închinare pentru cei care pretind că au Scriptura ca autoritate? Iată un mesaj al unei tinere: "In alta ordine de idei, eu cred ca Domnului ii place cand si noua ne place/ne delectam/suntem incantati si fascinati cand ne inchinam Lui." Ce mare amăgire. O astfel de mentalitate bântuie bisericile noastre. Mentalitatea "viţelului de aur". Dacă nouă ne place să dansăm în jurul lui, şi dacă ne delectăm în această "închinare"....atunci ăsta să ne fie dumnezeu!!!!!! Deci, teologia greşită de afectează teologia, iar o teologie greşită afectează închinarea. Am fost acuzat că pun accent pe forme şi nu pe esenţă. Cei care ridică o astfel de problemă, fac multe confuzii. Nu poţi să vorbeşti de esenţă fără forme, şi nici invers. Este nevoie de echilibru. Mă uit în Biblie şi văd că Dumnezeu a creat formele. Ştii care este primul veset al Bibliei ? "La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul." De ce? Pentru că era haos! Nu exista nici o formă! Versetul 2 "Pământul era pustiu şi gol". Dar oare lui Dumnezeu îi pasă de forma şi maniera în care ne închinăm? Iată cum răspunde aceeaşi tânără a vremurilor noastre postmoderne: "Cu alte cuvinte, daca eu gasesc ca este frumos sa ma inchin Domnului cu cimpoiul ... care-i problema ta ca eu fac lucrul acesta? Daca scriu un vers frumos, daca imi fac treaba bine la serviciu, daca ofer un zambet din toata inima cuiva care are nevoie de el, daca folosesc creativitatea mea pt El, daca imi vine sa cant din toata inima si sa dau muzica la maxim ... si poate sa si dansez pt El acasa la mine, care-i problema fratelui meu sa ma judece cu privire la ceea ce fac? Acesta este darul meu pentru El !!!!!!!!!!!! Legalismul ucide dragostea, si asta e un motiv pt care nu ne mai putem bucura din toata inima de nimic. De aceea mor bisericile nostre, de aceea Duhul Sfant nu-si mai poate face treaba, pt ca noi gasim de cuviinta sa o facem pt El sau sa-i sugeram cum sa o faca. Asa ca, dragilor, daca inima conteaza cu adevarat in inchinare, hai sa nu ne mai impiedicam unii in altii cu privire la forme (pe care, de altfel, le blamam de numa-numa, dar pe care le practicam nestingheriti), ci sa invfatam sa-L onoram pe Dumnezeu cu tot ceea ce ne-a dat: - cu tot felul de instrumente - cu cat mai multi decibeli - impreuna cu tot felul de oameni (de statule sociale diferite) sarind,dansand sau plangand de bucurie in adevarul Lui, nu al nostru. Nu noi îi sugerăm lui Dumnezeu cum să fie închinarea nostră. El, Dumnezeul Suveran, a stabilit deja cum să fie închinarea. Levetic 10:1-3 Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, şi au pus tămîie pe foc; şi au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li-l poruncise. 2 Atunci a ieşit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului. 3 Moise a zis lui Aaron: ,,Aceasta este ce a spus Domnul, cînd a zis: ,Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine, şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor." Aaron a tăcut Iată că, lui Dumnezeu nu îi este indiferent cum te închini. El s-a revelat în Scriptură şi ştim cum este El. Dumnezeu nu se lasă impresionat de impulsurile tale şi faptul că "îţi vine să cânţi din toată inima şi să dai muzica la maxim". Ce îl impresionează pe Dumnezeu la maxim însă este ASCULTAREA de El. Fii lui Aron au adus foc străin. Iar Dumnezeu nu a fsot încântat de loc. Prima crimă în Biblia are loc tot în contextul închinării. Care este jertfa acceptată de Dumnezeu? Cain şi Abel au avut două opinii diferite. La fel ca şi astăzi. Nu contează ce aduci înaintea Lui, spun unii, atâta timp cât inima este bună. Oare? Unde să ne ducem să aflăm cum să ne închinăm corect? Nu avem unde decât la Scriptură. Reformatorii au afirmat "norma normans non normata" adică, "Norma normelor care nu poate fi normată". Această normă este Biblia.

Adevărul care dezbină!

Îmi amintesc cum în timpul lui Ceauşescu, în bisericile noastre aveam o singură orgă, cu pedale, care era şi un pic dezacordată dar.... ce frumos suna. Aveam un singur calendar de studiu, dar.... nu exista să nu se ştie pe de rost textul, subiectul şi versetul de aur. Şi aş putea să continui cu exemple dar nu vreau să par melancolic. Şi nici nu vreau să credeţi că tânjesc după orga cu pedale sau după unicul calendar de studiu. Nu. Îi mulţumesc Domnului pentru orgă Roland şi studiile multicolore de astăzi. Dar astăzi nu mai avem nici acel verset pe care îi întâlneai deasupra amvonului: "Un Domn, O Credinţă, un Botez". Dacă mă uit cu atenţie în bisericile noastre cred că s-ar potrivi alte cuvinte deasupra noastră: Un Domn, mai multe credinţe, un singur Botez. Pe Domnul îl iubeşte toată lumea, botezul e bun să îl ai...credinţa însă este ceva mai complicat. Nu mai credem toţi la fel. Şi Doamne fereşte să încerci să corectezi credinţa cuiva ...că imediat eşti etichetat ca cel care distruge unitatea, dragostea şi pacea dintre fraţi. Dar dacă iubeşti Scriptura vei afla că atunci când te întîlneşti cu o doctrină falsă, demonică sau coruptă, despărţirea de cei care o propagă este chiar o poruncă. Sunt destul de mulţi cei care doresc ca pastorii să îi legene pe toţi aşa uşoooor într-o dulce legănare, indiferent de crezurile şi învăţăturile propovăduite . Se tot aude idea că nu este bine să judeci pe fraţii tăi. Că ar trebui să trăim toţi în linişte şi armonie, acceptându-ne unii pe alţii aşa cum suntem şi aşa cum gândim fiecare. Fiecare cu credinţa lui şi fiecare cu încredinţarea lui...că doar...unu-i Dumnezeu! Vreau să reafirm că datoria mea principală ca pastor este să dau hrană turmei, să conduc turma şi să o protejez de pericole. Iar cel mai mare pericol în vreamea asta pentru biserică este doctrina falsă. Ereziile. Lupii îmbrăcaţi în piei de oaie. Datoria noastră, a păstorilor, este să facem repede o împărţeală ( un fel de dezbinare), între oaie şi lup, între lumină şi întuneric, între adevăr şi minciună. Apostolul Pavel ne porunceşte "În Numele Domnului nostru Isus Crsitos vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi" (2 Tes.3:6 ) Observaţi vă rog, că este vorba de "orice frate" care trăieşte în dezordine şi nu "după învăţăturile" Scripturii. Apostolul Pavel "Şi dacă, nu ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l şi să nu aveţi nici un fel de legături cu el ca să-i fie ruşine- Să nu îl socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate." ( 2 Tes.3:14,15 ) Frate Adi, dar se merită să aperi doctrina curată? Nu faci mai mult rău decât bine? NU! Niciodată nu faci rău atunci când publici, spui sau predici Adevărul. În Luca 12:51, Adevărul, Domnul Isus, spunea: "Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă dezbinare." Următoarele postări vor aduce ceva dezbinări între cititori. Evrei 4:12 spune "Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufeltul de duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii." Un mare "lup îmbrăcat în piele de oaie" este muzica contemporană din bisericile noastre. Tinerii noştrii sunt atât de fascinaţi de această "mieluşea" nevinovată şi simpatică, încât nu pot să stau nepăsător şi să nu vorbesc, predic sau să scriu despre acest mare pericol. Este muzica lumească dar îmbrăcată cu o copertă de carton pe care scrie "creştină". Un alt lup care s-a camuflat foarte bine este mişcarea carismatico-penticostală care injectează în rândul credincioşilor învăţături false, cum ar fi: prezenţa proorocilor, vorbirea în limbi, stările de extaz ca urmare a pogorârii Duhului Sfânt, primirea de noi revelaţii, etc. Trăim vremuri în care lupii sunt foarte vicleni şi gata de a sfârteca turma Domnului. Dar cum să îmi dau seama cine este lup şi cine oaie? Aaaa, ştiu cum! Scot turma la păscut! Da! Asta voi face! Aşa că voi lăsa Cuvântul Domnului să îşi facă treaba de despicare, pătrundere şi tăiere. ambasadorul

Conferinta pentru familii

Dacă sunt întrebări la care ai vrea să se răspundă, le poţi posta aici şi am să le pun înaintea pastorului John Waver pentru a răspunde la ele sâmbătă seara. aştept întrebările sau sugestiile.

Cineva vrea să te înduplece!

Depinde de tine! Te laşi înduplecat de cine vrei! Este firea , Lumea şi Diavolul care te curtează. Efortul lor este foarte agresiv. Agresiv de strălucitor. Oferta este fascinantă. Succes. Prosperitate. Faimă. Prestanţă în ochii celorlalţi. Audienţă. Relevanţă. Aplauze. Premii. Dar înainte de a te lăsa vrăjit, Scriptura îţi reaminteşte că "umblarea după lucrurile pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu...Deci, cei ce sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu." (Rom.8:7,8 ) Dar mai este şi Cuvântul lui Dumnezeu care doreşte aşa de mult să locuiască cu tine şi în tine. "Cuvântul lui Cristos să locuiască din belşug în voi..." ( Colos.3:16 ). Eşti nerăbdător să afli care este oferta, aşa-i? Iată oferta: " Aşa încât Cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară şi batjocură toată ziua." (Ieremia 20:8) Prietenii tăi încep să râdă de tine şi să nu te mai caute, colegii tăi te consideră îngust la minte şi absurd, familia se întoarce împotriva ta. Uneori eşti atât de aproape să renunţi la acest Cuvânt. Te hotăreşti ca şi Ieremia "Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai vorbi în Numele Lui". Dar afli că nu poţi tăcea. Atunci când iubeşti Cuvântul lui Dumnezeu, el devine un "ca un foc mistuitor" pe care nu îl poţi opri. Dar în mijlocul acestui conflict, Ieremia strigă cu toată puterea: "DAR Domnul este cu mine ca un viteaz puternic". Să îl ai pe Domnul cu tine, e tot ce ţi-ai putea dori. Cuvântul va dăinui veşnic. De cine te laşi înduplecat? Eu spun ca şi Ieremia: "M-ai înduplecat Doamne, şi m-am lăsat înduplecat." Acum e rândul tău.....

Spurgeon

"Nimic n-a promovat atât de mult unitatea adevăraţilor credincioşi ca ruptura cu tot ce este fals. Despărţirea de cei ce acceptă greşeli fundamentale sau de cei ce nu oferă "pâinea vieţii" sufletelor pierdute, nu este o scindare ci numai lucrul pe care adevărul, conştiinţa şi Dumnezeu îl aşteaptă de la toţi, care vor să fie găsiţi credincioşi".

Biblia răspunde la întrebările tale

În cursul slujirii mele din biserică şi din lucrarea cu tinerii am primit multe întrebări. Cu ajutorul Duhului voi deschide Biblia şi voi răspunde la unele dintre ele. Iată prima întrebare: "Ce părere aveţi despre relaţia dintre o fată creştină şi un băiat necreştin?" Nu contează ce părere am eu despre o relaţie dintre o fată creştină şi un băiat necreştin. Dar este vital să ştim ce părere are Dumnezeu despre asta. Autoritatea care decide ce este rău şi ce este bine nu sunt nici eu, nici tu. Este Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Nu este nici o urmă de îndoială că Biblia nu aprobă o astfel de relaţie. În 2 Corinteni 6:14-18, Biblia vorbeşte foarte clar că nu trebuie să ne "înjugăm la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi." În acest caz nu este nici o excepţie. Nu spune Biblia că poate fi necredincios dar bogat. Necredincios dar frumos. Necredincioasă dar modestă. Necredincioasă dar cuminte. Biblia spune clar "Ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?" Imaginează-ţi o astfel de relaţie într-o căsnicie. Vor fi naturi spirituale diferite. Cel credincios are o natură dumnezeiască, născută din nou. Cel necredinios este în natura veche. Între cele două naturi există o singură relaţie: de duşmănie. Vor fi idealuri diferite. Un credincios va avea idelauri concentrate asupra Împărăţiei lui Dumnezeu. Pentru un necredincios, idealurile au în centrul lor pământul şi propria persoană. Vor fi preocupări diferite. Vine Duminica dimineaţă. Unul vrea să meargă la biserică altul vrea să meargă la cumpărături. Nu va fi fericire acolo unde preocupările sunt total diferite. Sunt stăpâni diferiţi. În lumea spirituală există doi stăpâni: Diavolul şi Dumnezeu. Slujitorii acestor stăpâni nu se vor înţelege niciodată. Vor fi gândiri diferite. Când cineva se pocăieşte, primul lucru care se schimbă este gândirea. Un necredincios va avea gândirea întunecată de către Diavol şiîl va face să creadă că valorile de aici sunt importante. Vor fi prieteni diferiţi. Prietenii ocupă un loc important în viaţa noastră. Fiecare vrea să-şi păstreze prietenii. Este imposibil să rezişti atunci când ai prieteni diferiţi. Vor fi veşnicii diferite. Până aici este bine! Dar vin tinerii şi aduc următorul argument: "dar a promis că se pocăieşte". Vreau să ştii că asta e o veste bună. Dacă vrea să se pocăiască, este extraordinar. DAR, nu orice "pocăinţă"aduce rezultatele dorite. Ce înţelege el sau ea când zice că vrea să se pocăiască? Cred că se înţelege schimbarea religiei. Eroare! Cred că se înţelege aderarea la o biserică. Eroare! Promisiunea unei pocăinţe arată de cele mai multe ori că celălalt nu ştie ce este pocăinţa. De ce nu o face acum? De ce după căsătorie? Nunta o poţi face şi după 3 luni, dar timpul POCAINTEI este acum. Asa că, orice alegere vei face, ea trebuie făcută după principiile Bibliei. El este Singurul care îţi doreşte cel mai mult binele tău. Mergi pe mâna Lui, nu vei rata niciodată!

Câteva fotografii cu noi

Ascultarea si închinarea - 3

Aş vrea să ne apropiem de textul Scripturii din Evrei 12:28-29

"Fiindcă am primit dar o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este "un foc mistuitor".

Când uităm adevărata natură a lui Dumnezeu, se denaturează închinarea noastră. Atenţie dragilor, voi toţi care vă închinaţi înaintea lui Dumnezeu! "Dumnezeul nostru ESTE "un foc mistuitor". Nu spune Biblia că a fost şi că acum El este doar un prieten îngăduitor şi gata să treacă cu vederea păcatul! NUUUUUU! El este "un foc mistuitor". Asta nu înseamnă că noi nu mai avem voie să râdem sau să ne bucurăm. Credincioşii ar trebui să aibe cel mai sănătos simţ al umorului de pe planetă. Credincioşii trebuie să se bucure de tot ce Dumnezeu le-a dat. Dar, credincioşii nu trebuie să uite că Dumnezeul lor este un foc mistuitor şi că închinarea autentică înaintea Lui este doar atunci când este făcută cu reverenţă şi admiraţie sfântă. Îmi doresc o închinare plăcută în biserica din care fac parte. Şi asta se va întâmpla doar atunci când îl înţelegem pe Dumnezeu. Dacă avem o concepţie biblică despre Dumnezeu, închinarea noastră va fi plină de admiraţie, laudă, adorare, uimire şi recunoştinţă. Să ne ajute Dumnezeu!

Ascultarea şi Închinarea -2

Al doilea munte este Calvarul. Acolo vedem dragostea lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu devine păcat pentru noi ( 2 Cor.5:21; Gal.3:10,11 ). Acolo pe Golgota, Fiul lui Dumnezeu moare pentru a oferii iertare şi salavre tuturor care cred în lucrarea lui de ispăşire. Golgota reprezintă pe Dumnezeu. Sinai şi Golgota nu pot fi separaţi. Dumnezeu este un Dumnezeu al celor doi munţi. Amândoi trebuie păstraţi în echilibru în sufletele noastre. Dumnezeu un foc mistuitor şi Dumnezeu o dragoste mistuitoare. Atunci când ne postăm între cei doi munţi, se schimbă ceva în noi! Ce se schimbă? Se naşte ascultarea de Dumnezeu care este "ca un foc mistuitor" şi Se naşte închinarea înaintea Dumnezeului care m-a iubit aşa de mult! Ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Citeşte Evrei 12:25-27 La Sinai, Dumnezeu vorbea şi oamenii tremurau de frică. la Sinai....nimeni nu dormea în biserică. Şi nici nu se plictiseau. Dar vine o scenă muuuuult mai înfricoşătoare. "Voi mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul". Tot universul va fi zguduit de vocea şi cuvântul lui Dumnezeu. De ce va zgudui tot universul? Ca să rămână lucrurile care nu se clatină ( v.27 ). Ce va fi fără păcat, va rămâne. Copii lui Dumnezeu vor rămâne. Nu vrei ca în momentul acela să rămâi în picioare? Dacă da, ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu. "Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte"! (v.25 ) Ai fost cumva ignorant la Cuvântul Lui? Ai refuzat să îL asculţi? E o nebunie! Cuvântul Lui va dăinui!

Ascultarea şi închinarea

În timpul celui de al II-lea secol un eretic pe numele lui de Marcion a devenit din ce în ce mai agresiv în Asia Mică. Deşi a fost imediat excomunicat, învăţătura sa distructivă a făcut ravagii mai bine de două secole. Marcion credea într-o totală incompatibilitate între Dumnezeul Vechiului Testament şi Dumnezeul Noului Testament. El credea că Dumnezeu Creator al Vechiului Testament nu are nici o legătură cu Dumnezeul Noului Testament, Tatăl Domnului Isus. Marcion a mers chiar şi mai departe alcătuind un nou canon pentru "ucenicii" lui. Acest canon nu conţinea nici o carte din Vechiul Testament şi doar evanghelia după Luca şi 10 epistole pauline fără cele pastorale. Din fericire, învăţătura lui nu a rămas fără replică. Aceasta a venit prin lucrarea foarte puternică a lui Tertulian, intitulată "Împotriva lui Marcion". Învăţătura lui Marcion nu a dispărut însă. Aceasta a fost reactivată în sec.IX de către Friedrich Schleirmacher, care este considerat tatăl liberalismului. El credea că Vechiul Testament trebuie să fie doar un appendix pentru cei interesaţi de istorie. Teologia liberală a încercat să separe ce numeau ei "un Dumnezeu primitiv" al Vechiului Testament de Dumnezeul "civilizat" al Noului Testament. De ce am adus vorba despre Marcion? Pentru că învăţătura lui este activă şi astăzi. Marcionismul este prezent şi în biserica noastră. Ucenici au lui Marcion găseşti prin toate bisericile evanghlelice. Este adevărat că Noul Testament ne oferă o revelaţie mai completă a lui Dumnezeu decât Vechiul Testament, pentru că Noul Testament ne vorbeşte despre Domnul Isus. Este adevărat că noi nu mai trăim legaţi de legile ceremoniale ale Vechiului Testament. Dar cu toate acestea, Dumnezeu căruia ne închinăm "...este aceelaşi ieri şi azi şi în veci." ( Ev.13:8 ) Din păcate unii creştini astăzi sunt atât de analfabeţi în ce priveşte Scriptura, încât au o idee foarte sentimentală despre Dumnezeu. Şi asta, datorită lipsei de înţelegere Vechiului Testament. Ei îl tratează pe Dumnezeu ca şi când ar fi un mic dumnezeu care a murit pentru ca să le împlinească nevoile pshihologice. În consecinţă, avem creştini care "îl cunosc pe Isus" dar "nu îl cunosc pe Dumnezeu". Ca să avem o înţelegere corectă a lui Dumnezeu şi apoi o închinare corectă înaintea Lui trebuie să păstrăm cele două paradigme în echilibru: 1. Vechiul Legământ de la Sinai 2. Noul Legământ de la Golgota Iată ce aflăm despre Dumnezeu la muntele Sinai: "Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel." ( Ex.24:17 ) Dumnezeu este "ca un foc mistuitor". Imaginează-ţi scena. Foc. Fum. Tunete puternice. Fulgere. Cutrem de pământ. Şi asta de fiecare dată când vocea lui Dumnezeu rostea cuvintele celor zece porunci. Scena ne comunică adevărul că Dumnezeu este transcendent. El este perfect, bun şi sfânt. În mânia Lui El judecă. Păcătoşii sunt speriaţi de prezenţa Lui. Fiecare credincios trebuie să prindă această viziune a lui Dumnezeu. El este un foc mistuitor. Cât de mult avem nevoie de această realizare în bisericile noastre, acolo unde închinarea este făcută cu atâta nepăsare şi uşurinţă. Auzim uneori îndemnul unorari care mestecă gumă şi tocmai ce s-au "distrat" cu lucrurile lumii: "hai să ne şi închinăm!" Ooooooo! Eu nu m-aş grăbi! Atenţie! Cu mare grijă! Dumnezeul înaintea căruia ai de gând să te închini.......ESTE CA UN FOC MISTUITOR! Doamne, ai milă de noi!

Concert Vitamina C- #2 (LIVE)

Iată o formaţie bine cotată în rândul tinerilor români evanghelici. Ascultaţi cântarea şi priviţi reacţia participanţilor. Iată ce înseamnă repetarea excesivă a cuvintelor pentru a face atmosferă şi pentru a manipula emoţiile participanţilor. Unde este conţinutul consistent de Adevăr Biblic? Poate voi îl găsiţi. Eu nu am reuşit!

ÎNCHINAREA: un teren de război - 2

Principiul nr.2:

SCOPUL PRINCIPAL AL ÎNCHINĂRII PRIN MUZICĂ ESTE ÎNVĂŢAREA ADEVĂRULUI.

Adică cum? Adică, scopul muzicii în biserică nu este să ne dezmorţim, să strângem colecta sau să satisfacem preferinţele personale. Scopul cântării pe care o cântăm cu toţii este să comunice bisericii, adică nouă tuturor un adevăr, o învăţătură biblică, un principiu de viaţă din Scriptură. Este un fel de studiu biblic pe note muzicale. Sunt două texte în Scriptură care vorbesc direct la acest subiect al cântatului. Hai să le luăm pe rând. Primul este în Coloseni 3:16 "Cuvântul lui Cristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră." Al doilea este în Efeseni 5:19 "Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului." Acestea sunt singurele pasaje din Noul Testament care se adresează în mod direct problematicii muzicii din biserica Noului Testament. Este foarte clar că scopul muzicii în biserică este acela de instruire în adevărul Scripturilor. Celelalte scopuri, cum ar fi expresia emoţiilor noastre sunt secundare şi inferioare. Apostolul Pavel spune în 1 Corinteni 14:15 "Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul dar mă voi ruga şi cu mintea. Voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea." Conform, imaginii biblice despre închinare, dacă nu avem revelaţia adevărului, dacă nu avem un conţinut de adevăr, NU AVEM ÎNCHINARE! Punct! Ce înseamnă asta? Înseamnă să fim atenţi la cuvinte care nu sunt biblice. Unii sunt interesaţi doar de ritm. Înseamnă să fim atenţi la conţinutul cântărilor. Înseamnă să nu lăsăm ca acompaniamentul muzical să acopere sau să oprească biserica de la a înţelege cuvintele cântării. Uneori atât de tare este volumul încât nu mai înţelegi ce vrea să comunice. Înţelegi melodia şi ritmul, dar adevărul care trebuia să ajungă în mintea participanţilor a fost furat. Înseamnă să fim atenţi la repetarea excesivă a unor versuri fără conţinut consistent de adevăr biblic. Este cazul unor cântări contemporane în care se folosesc două sau trei versuri sau un verset scos din contextul lui. Care este scopul acestor cântări scurte şi simpliste? Unii lideri de închinare contemporană au explicat de ce s-a folosit această lirică simplă, repetativă şi foarte instrumentală. Scopul este de a oferi tuturor o "încurajare", o euforie emoţională. Greşit! Scopul cântări nu este emoţia mea şi nici manipularea emoţională a altora. Ooo, da, sigur că este o varietate de emoţii prezentă în cadrul închinării autentice. Aceste emoţii însă sunt reacţia naturală a omului în faţa păcatului sau a mântuirii extraordinare oferite de Dumnezeu. Ele reprezintă, atenţie, o REACŢIE, un REZULTAT al închinării. Ele nu reprezintă SCOPUL închinării, aşa cum îşi propun mare parte din liderii de închinare contemporani. Stilul, gusturile şi preferinţele nu se discută. Se discută însă CONŢINUTUL. Iar acest conţinut trebuie să se potrivească cu FORMA în care îl aşezi. ( dar despre formă altă dată ) Mă rog să nu îl ofensăm pe Dumnezeu cu ceea ce noi numim câteodată ÎNCHINARE ( citeşte te rog, Isaia 1 şi Psalmul 50 ).

ÎNCHINAREA: un teren de război!

Atunci când ai rostit cuvântul "închinare" toate privirile se îndreaptă spre tine. Toţi aşteaptă. Toţi vor să vadă în ce categorie să te pună. Ce etichetă ţi se potriveşte. Contemporan? Tradiţional? Cartea neagră? Cartea roşie? Închinarea nu este un subiect fără importanţă. Conform Mărturisirii de la Westminster, scopul omului este "glorificarea lui Dumnezeu". Atunci, închinarea, glorificarea lui Dumnezeu este extrem de importantă. Cum să ne închinăm ? Cuvântul lui Dumnezeu defineşte şi delimitează închinarea. Nu totul se potriveşte. Vreau doar să vă invit să privim la câteva principii biblice ale închinării prin muzică. Principiul nr.1: ÎNCHINAREA ESTE RĂSPUNSUL NOSTRU LA REVELAŢIA CARACTERULUI ŞI LUCRĂRILOR LUI DUMNEZEU. Acest răspuns include participarea colectivă în predicare, rugăciune, laudă, dărnicie şi slujire. Cuvântul Vechiului Testament pentru "închinare" înseamnă literal "a te proşterne înaintea cuiva ca şi recunoaştere a superiorităţii sale". Asta a făcut David când s-a plecat în faţa lui Saul ( 1 Sam.24:8 ). Asta a făcut şi Rut în faţa lui Boaz ( Rut 2:10 ). Închinarea este răspunsul noastru faţă de caracterul lui Dumnezeu ( Ex.34:6-8 ) sau faţă de lucrările Lui ( Luca 5:8; Apoc.5:8 ) sau faţă de promisiunile Lui ( 2 Cronici 10:18 ). Fără o revelaţie este imposibil să te închini lui Dumnezeu. Lucrările Lui, caracterul Lui, promisiunile Lui sunt găsite în revelaţia Sa: Cuvântul lui Dumnezeu. Lauda, mulţumirea, mărturisirea, cântarea, dărnicia şi proclamarea Cuvântului sunt elemente ale unui serviciu de închinare. Deci, predicarea şi colecta sunt considerate de Dumnezeu ca şi "închinare" la fel ca şi muzica. Închinare este fiecare act de ascultare faţă de Dumnezeu în viaţa de zi cu zi. Nu ştiu de ce s-a imprimat în mintea tinerilor ideea că numai cântarea este închinare. Cred că parte din cauză este şi folosirea greşită a termenilor, precum: "invităm grupul de închinare să vină în faţă". Cum adică "grupul de închinare?" Ceilalţi care rămân în bănci ce sunt? Ce fel de grup sunt ei? Şi ceilalţi reprezintă grupul de închinare. Toată biserica este grupul de închinare. Toţi ne închinăm prin cântare, apoi prin rugăciune, apoi prin dărnicie, apoi prin slujire. Închinarea nu reprezintă doar cele 6 cântări cântate cu un grup în faţă. Închinarea este şi atunci când conduci maşina, şi atunci când scrii pe blog. Închinarea este un stil de viaţă! Nu este închinare doar simpla adunare de câţiva tineri care încep să cânte câteva cântări preferate. Asta făceau şi cei din cenaclul Flacăra a lui Adrian Păunescu. Închinarea înaintea lui Dumnezeu este o reacţie! Un răspuns. La ce? La Cuvântul Lui! La Revelaţia LUI! De aceea, nu există închinare autentică fără Cuvânt. A fost o adevărată încântare să stau de vorbă cu fratele Alexandru Groza şi să îl întreb: "frate Groza, da, cântarea aia cum aţi compus-o? Da, aialaltă?" Fiecare cântare compusă de fratele Groza sau fratele Moldoveanu nu au fost compuse pentru că se plictiseau. Au fost răspunsurile lor la felul cum Dumnezeu lucra, la felul cum Dumnezeu le vorbea, la promisiunile admirabile ale lui Dumnezeu. Nu s-au putut abţine şi au răspuns Acestui Dumnezeu compunând aceste cântări. Nu mă mir că de fiecare dată când le cânţi vibrează inima şi sufletul nostru. Iată mesajul unei astfel de cântări: Chiar dac-ar sa fi sa-ndur, din greu, o Dureri si lacrimi si suspine, /: Ajuta-mi, Dumnezeul meu, o Sa nu pot sa ma las de Tine! : / Chiar dac-ar fi sa fiu rapit o Si-n noapte dus de maini haine, /: Oricat inchis si chinuit, o Sa nu pot sa ma las de Tine! :/ Chiar dac-ar fi sa mi se ia o Tot ce-am avut pe langa mine, /: Sarac si gol de-as ramanea, o Sa nu pot sa ma las de Tine! :/ Chiar dac-ar fi sa zac flamand, o Bolnav, uitat la usi straine, /: Lovit si alungat, nicicand o Sa nu pot sa ma las de Tine! :/ Chiar dac-ar fi cei dragi ai mei o Rapiti si dusi de langa mine, /: Zdrobit de dorul dupa ei, o Sa nu pot sa ma las de Tine! :/ Chiar dac-ar fi sa stiu ca mor, o Departe dus in zari straine... /: Tanjind de-al casei mele dor, o Sa nu pot sa ma las de Tine! :/ Chiar dac-ar fi sa fiu ucis o De cei cu maini de sange pline, /: Pan' la sfarsit, sa spun deschis · Ca nu pot sa ma las de Tine! :/ Iar pentru toate acestea, sus, o Tot ce-mi doresc eu de la Tine, /: E ca sa vad atunci, Isus, o Ca nici Tu nu Te lasi de mine!... :/

Două mame-MARI !

Aici este bunica (mamarea) din Năvodari. Dobrogea. Acum este în Oradea şi abia aşteaptă întâlnirea cu Domnul în veşnicie. Îmi amintesc şi acum cum mă ţinea de mână pe drumul destul de lung pe care îl făceam Duminica spre biserica din Năvodari. Rămasă văduvă de tânără a crescut 7 copii şi câţiva nepoţi. Şi-a înmormântat 3 copii. Nu şi-a permis să-şi ducă copii la doctor aşa că ea era cea care le dregea bolile. I-a tăiat sub limbă atunci când aveau hepatită, le spărgea amigdalele cu degetul atunci când făceau roşu în gât. Pe lângă metodele astea era şi rugăciunea fierbinte. Avea un simţ al umorului foarte dezvoltat ( stilul oltenesc combinat cu dobrogean ).

Aici este bunica (mamarea) de la Tătărăşeni. Moldova. Acum este cu Domnul în veşnicie. A rămas văduvă de tânără. Soţul ei s-a înbolnăvit de leucemie la vestea că mezinul familie, Jean, de 6 ani s-a înecat în iazul din spatele grădinii. Ceilalţi doi băieţi au plecat să lucreze în ţară. Nu a suportat ideea că nu poate să citească scrisorile trimise de băieţi şi aşa s-a apucat singură să înveţe să citească şi să scrie. Manualul ei a fost ziarul şi Biblia. Şi a reuşit. Şi ea avea un umor moldovenesc foarte bine dezvoltat. Ea este cea care mi-a scris pe o Biblie, două cuvinte: "La revedere". În casa ei s-a făcut biserică. La acel amvon am predicat pentru prima oară ( biserica era goală ).

"Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta..."

( 2 Timotei 1:5a )

Proorocii de ieri, prefăcuţii de azi!

O persoană nepocăită m-a oprit în parc şi m-a întrebat dacă mai există prooroci astăzi. Mama ei, baptistă, este vizitată de astfel de "prooroci" şi primeşte fel de fel de mesaje. Ei spun că mesajele vin din partea lui Dumnezeu. Trist este că un baptist ( baptiştii au fost întotdeauna loiali Cuvântului Sfintei Scripturi chiar dacă asta a însemnat prsecuţii ) este momit aşa de uşor de această învăţătură a zilelor noastre. Dacă vrem speranţă, dacă vrem ceva care să ne poarte prin viaţă, atunci nu de prooroci contemporani avem nevoie, nu de minuni şi semne. Avem nevoie de Scripturi. Au existat două feluri de prooroci: 1. cei a căror profeţii nu se împlinesc. Aceştia sunt descrişi în Deuteronom 18:21-22. Este interesant că ei există şi chiar dacă proorociile lor sunt nişte păcăleli, sunt destui care continuă să-i urmeze. Nu pot să-i înţeleg. 2. cei a căror profeţii se împlinesc, fac şi minuni dar rămân tot eretici datorită falselor doctrine în care cred. Aceştia sunt descrişi în Deuteronom 13: 1-3. Am auzit acest argument folosit de foarte mulţi: "dar, frate Adi s-a împlinit exact cum mi-a zis!" Şi ce dacă? Împlinirea proorociei nu este o confirmare a a faptului că proorocul este trimis de Dumnezeu. Trebuie şi o verificare a teologiei lui. Doctrina pe care o propovăduieşte este importantă. Duminică dimineaţă voi predica cu ajutorul Duhului Sfânt despre proorocii de ieri şi prefăcuţii de azi. Doar încă un gând: Astăzi nu mai avem nevoie de prooroci şi mesaje directe de la Dumnezeu. Avem revelaţia completă: Sfânta Scriptură, Biblia. Este suficientă să conducă pe cineva din împărăţia întunericului în împărăţia luminii. Este suficientă şi de folos "să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinicpentru orice lucrare bună"( 2 Tim.3:16,17 ). Deci, nu am nevoie de nici un mesaj extra-scriptural. Nu am nevoie de nici un prooroc să-mi spună ceva de la Dumnezeu. Eu am Cuvântul lui Dumnezeu în mâna mea chiar acum: Biblia. Ce frumos sună cântarea....şi vă rog să vă uniţi cu mine şi să cântăm : "Sfânta Scriptură deschisă, Ea poate îndrepta starea; Prin ea oricine în lume, POate afla fericirea. O, sfânt Cuvânt, Rază din cer, Luminează în tot locul! Până când toţi s-or mântui, S-a schimba-n zi-ntunericul. Cartea-asta Dumnezeu ne-a dat, Ea-i izvorul fericirii Când noaptea morţii va sosi, Razele ei vor strălucii.

Poate un pocăit să fie posedat de demoni?

De la început vreau să reafirm că Scriptura, Cuvântul Divin este sursa de adevăr despre tot ce vrem să aflăm despre Diavol şi demoni.

Pot demonii să locuiască într-un credincios adevărat?

Pot demonii să intre pe vreo uşă deschisă şi să se instaleze în viaţa copilului lui Dumnezeu? Cei care sunt fascinaţi de această luptă spirituală spun că este posibil. I-am întins Biblia unuia dintre ei, cerându-i să-mi arate în Biblie suportul lor pentru această practică. A rămas blocat! Răspunsul lor nu se bazează pe Scriptură, ci pe experienţe subiective. În discursul lor, nu vei auzi pasaje din Biblie, sau versete din epistolele apostolului Pavel, dar vei auzi foarte multe experienţe, întâmplări, vindecări, senzaţii şi iar experienţe.

Nu avem nici un exemplu biblic clar în care un demon a locuit în viaţa unui credincios veritabil. În nici o epistolă din Noul Testament nu găsim vreo avertizare cu privire la posibila invadare a demonilor. Nu găsim în epistole o învăţătură cum să scoţi demonii din credincios sau necredincios. Domnul Isus şi apostolii au fost singurii care au scos demonii şi în absolut fiecare caz a fost vorba de necredincioşi.

Învăţătura colectivă a Scripturii este că demonii nu locuiesc în viaţa unui credincios.

Iată ce spune 2 Corinteni 6: "Ce înţelegere poate fi între Cristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: "Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu" (v.15,16).

În Coloseni 1:13, apostolul Pavel spune că Dumnezeu "ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui". Mântuirea aduce eliberarea de sub tirania Diavolului.

În Romani 8:37 Scriptura spune că suntem mai mult decât biruitori prin Isus Cristos. Iar în 1 Cor.15:57 Biblia ne spune că avem biruinţă prin Domnul nostru Isus Cristos. În 1 Ioan 2:13 Cuvântul Divin spune că am biruit pe cel rău iar în 4:4 ni se spune că Duhul Sfânt care este în noi este mai mare decât cel ce este în lume, adică Satan.

Cum poţi să afirmi aceste promisiuni şi în acelaşi timp să crezi în posedarea demonilor a unui copil al lui Dumnezeu?

Scoaterea demonilor este o practică fascinantă pentru mulţi şi astăzi! Sunt unii care cred şi caută astfel de practici.

În Matei 12:43-45, Domnul Isus este enervat de cei care vor doar să vadă semne şi minuni. În loc să le sature curiozitatea, Domnul Isus le spune despre nevoia lor de mântuire. Sufletele lor nu sunt "ocupate". Duhul Sfânt nu este acolo. Aceste suflete sunt goale şi disponibile pentru demoni. Nu este vorba de credincioşi ale căror trupuri reprezintă un adevărat Templu al Duhului Sfânt ( 2 Cor.6:16 ).

Conform lui 1 Petru 1:5, când Domnul Isus locuieşte în viaţa unei persoane, acea persoană este "păzită de puterea lui Dumnezeu".

Atenţie acum ce se întâmplă atunci când eşti născut din Dumnezeu!

Iată: "Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el" (1 Ioan 5:18).

Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei care sunt specializaţi în "scoaterea duhurilor". Ei sunt cei care au nevoie de eliberare. Când Duhul Sfânt locuieşte în mine sau în tine, nici un demon, nici zece demoni nu vor îndrăzni să-şi facă casă în viaţa mea sau a ta. Locuinţa demonilor este un semn că acolo lipseşte mântuirea, lipseşte Duhul Sfânt.

A murit Patriarhul Teoctist

Discuţiile despre patriarhul interimar şi despre urmaşul Patriarhului Teoctist au început deja.

Consiliul permanent al Patriarhiei format din toţi mitropoliţii din ţară trebuie să decidă mîine cine va ţine locul Patriarhului.

Numirea aceasta va da un semnal foarte clar tuturor ortodocşilor din această ţară şi nu numai.

Sunt în discuţie două nume:

IPS Mitropolitul Daniel al Moldovei (Ecumenicul) şi

IPS Nicolae al Banatului (Mărturisitorul).

Daniel este un ecumenic declarat, dar numai atît, în declaraţii.

Nicolae a rămas în conştiinţa naţiunii prin mărturisirea sa foarte timpurie legată de colaborarea cu Securitatea încă din anii 90.

Daniel, bine şcolit după experienţa elveţiană, foarte inteligent, un diplomat de excepţie, dar cu mulţi duşmani în Sinod (umbla vorba la un moment dat de o tentativă de asasinat), are toate şansele să fie următorul “Prea Fericit”, în conformitate cu tradiţia care plasează Scaunul Moldovei ca favorit în ceea ce priveşte alegerea noului patriarh. Mînă de fier, a realizat foarte multe pentru Mitropolia Moldovei. Este un negociator foarte abil, un administrator excelent al puterii. Dezavantaj pentru ceilalţi concurenţi: este prea tînăr! Aceasta înseamnă o longevitate foarte mare în scaunul patriarhal.

Nicolae, mai în vîrstă, spirit pacinic, simpatizant al neoprotestanţilor, o voce respectată între “cei vechi”, are şanse mai multe să fie numai patriarh interimar şi să conducă procesul de alegere al următorului patriarh.

Alegerea lui Nicolae ar fi un semn că se începe o rezolvare a trecutului, alegerea lui Daniel ar fi un semnal că realizările politice şi administrative sînt mai importante decît transparenţa şi dialogul.

Decizia este una importantă. Va aduce multe schimbări în viaţa poporului român.

Ne rugăm ca Dumnezeu să vegheze asupra noastră.

Câteva poze cu familia mea.

Iată câteva poze cu cei pe care Dumnezeu i-a sădit în viaţa mea. Sunt binecuvântările Lui dar sunt şi responsabilităţile mele. Când Dumnezeu îţi dă pe cineva "de împrumut", trebuie să ai mare grijă cum te porţi cu el.

Un moment de dragoste frăţească între Lucas şi Elisei. Astfel de momente sunt foarte dese.
Nu ştiu cât va mai dura???



Lucas pregătit pentru Duminica dimineaţă. Nu ştie cu ce cântare să înceapă.


Iată doi păstori! Toiegele sunt asigurate.
Sperăm că şi inimile sunt la fel de pregătite!!!


O familie binecuvântată de Domnul!

Elisei. Doar 2 luni şi deja îl iubesc tare mult!



Vă doresc la toţi....PACEA care întrece orice pricepere
să vă însoţească clipă de clipă.

Adevăruzl este viu şi lucrător

Adevărul este raţional dar asta nu înseamnă că el este pasiv şi sec. Adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu este "viu şi lucrător". Nu ne influenţează doar mintea. El atinge întreaga fiinţă: minte, sentiment şi voinţă. Da, atinge şi sentimentul. Uneori sunt acuzat că nu las Duhul Sfânt să lucreze în biserică pentru că tot pomenesc de Cuvânt, Sfântă Scriptură, doctrină curată, împărţirea dreaptă a Cuvântului. Săracul Duh Sfânt! Când să prindă şi el un pic de demaraj...hop şi noi cu Biblia! Din nou trebuie să spunem că trăim vremea când biserica Domnului este atacată în mod agresiv de mentalitatea "creştină" de consum. Consumatorul este şeful sau "clientul stăpânul nostru". Nu de mult am stat de vorbă cu un frate căruia într-un mod pastoral i s-a spus că este în pericol atunci când frecventează anumite conferinţe în care nu se oferă o învăţătură biblică ( ca de exemplu: vorbirea în limbi, minuni pe bandă rulantă, profeţiile, izgonirea şi legarea demonilor, etc ). Răspunsul fratelui a fost: "Staţi liniştiţi.... Asta e încredinţarea mea.... O să mă retrag ca să nu supăr." Cu alte cuvinte: staţi liniştiţi că nu mai cumpăr de la magazinul vostru. Am găsit un alt aprozar care mi se potriveşte mai bine. Deci, fiecare cu buticul lui. Mentalitate de consum creştină. Adică, preferinţa are cea mai mare autoritate. Fiecare cu încredinţarea lui. Fiecare cumpără de pe raftul lui. Totul se învârte în jurul nostru şi a ceea ce vrem noi. Am observat în discursul fratelui câteva atitudini care reflectă mentalitatea de consum: - Egoism. Mult "eu", "mie", şi puţin "EL", "LUI". Aprobarea divină este înlocuită cu preferinţa sau încredinţarea personală. - Nevoia de senzaţii şi experienţe noi. Umblarea după ceva ce nu se poate explica dar ne place. Am fost întrebat cum aş explica căderea într-o stare mai deosebită venită în urma unui timp petrecut în părtăşie cu Domnul. Ce nu am înţeles din întrebare este ce înseamă "stare mai deosebită"? - Izolarea. Nu mai place Trupul lui Cristos. Este prea mare. Sunt prea mulţi. Este prea costisitor să stai şi să lucrezi la zidirea acestui Trup. Mai bine mă retrag împreună cu cei care au aceleaşi "încredinţări". Asta conduce sigur la individualism. Mentalitatea slujirii este opusă mentalităţii de consum. - Mândrie. "Ştiu frate! Ştiu! Ştiu şi asta foarte bine! Credeţi că de ieri sunt eu pocăit? Ştiu foarte bine!" Da, se ştie mult, dar .... e greu de tot să se spună: "Nu am ştiut asta! Am fost păcălit! Nu am citit în Biblie despre asta şi am crezut fără să studiez!" Care este soluţia acestei mentalităţi de consum? - EXAMINAREA ÎNVĂŢĂTURII PE CARE MĂ SPRIJIN. 2 Cor.13:5 - "Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă" - ELIMINAREA EGOISMULUI. - O VIAŢĂ DE ÎNCHINARE AUTENTICĂ. Atenţie, am spus o VIAŢĂ, nu doar o duminică. Kurt Gebhards spunea: " Otrava mândriei, cuplată cu o concepţie poericulos de inadecvată despre Dumnezeu şi despre Biserica Sa, face cu ochiul credincioşilor zilelor noastre ca să-şi promoveze propria valoare de sine. Rezultatul este o biserică plină de creştini egoişti, pragmatici şi individualişti care sunt mai interesaţi să se servească pe sine decât să-L servească pe Dumnezeu."

Adevărul este raţional

Da, adevărul este raţional. Ca şi creştini baptişti întotdeauna ne-am împotrivit raţionalismului ( ca fiind ideea conform căreia putem afla adevărul numai prin raţiunea omenească. Fără revelaţia supranaturală ). Dar creştinismul nu este ostil raţionalităţii. Noi credem că adevărul biblic este raţional, logic, coerent şi inteligibil. Iraţionalitatea este un afront adus lui Dumnezeu. "Crede şi nu cerceta" nu are nimic de a face cu creştinimul biblic. Când Dumnezeu ne-a dat Biblia a intenţionat să o citim, să o studiem şi să o înţelegem. Dar nu poate fi înţeleasă decât de cei care se apropie de ea cu o minte logică. Înţelesul Scripturilor nu este ceva ce apare în mod mistic. Nu este un secret spiritual pe care doar o elită îl pot afla. Nu poţi da orice înţeles vrei Scripturilor. Numai o interpretare corectă a textului este Cuvântul lui Dumnezeu. Nu trebuie să uităm că acest Cuvânt al lui Dumnezeu este adevărul revelat obiectiv. Iată de ce este vital o interpretare corectă a textului. Este un proces raţional, nu mistic. Da, este în acelaşi timp şi un proces spiritual. Începi să înţelegi lucruri mai "mici" şi pe măsură ce studiezi lumina devine mai puternică şi lucurile acelea "mici" vor explica lucrurile mai "mari". Este un efort mintal dar şi spiritual. De fapt, suntem dependenţi de Duhul Sfânt ca să înţelegem adevărul Bibliei. "Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte." ( 1 Cor.2:14 ) Felul în care Duhul Sfânt ne dă înţelegerea este prin mintea noastră. Se cere implicarea tuturor facultăţilor mintale ( Efes.1:18; 4:23; 2 Timotei 1:7 )

Fratele Niculiţă Moldoveanu cu sora Lena

O fotografie extraordinară.
Este o poză la o poză.




Pentru omul credinţei, cântarea este o putere de neînchipuit şi în durere şi în bucurie. Ea înaripează duhul şi-l duce în lăcaşurile păcii şi luminii cereşti, odihnindu-se la picioarele Creatorului. - N. Moldoveanu

Te simţi ofensat?

Biserica catolică a emis un document prin care pretinde că ea ar fi singura biserică adevărată. Dacă mă simt ofensat de acest document? NU sunt deloc ofensat. De ce? În primul rând, pentru că documentul este unul teologic, iar răspunsul nostru ar trebui să fie tot teologic şi nu emoţional. În al doilea rând, nu sunt surprins de acest document. Nu este prima dată când o astfel de biserică simte nevoia de a se declara unica biserică autentică. Iată o ocazie bună pentru a se privi în mod serios doctrina eclesiologiei. Sper să fie folosită cu succes această oportunitate de către teologii evanghelici.

Respect faţă de moarte

M-am întors de la înmormântare. A plouat şi afară şi în suflet. Sora A.D. a ajuns acasă la odihnă. M-a impresionat atitudinea oamenilor de pe trotuar. Bărbaţii îşi dădeau jos pălăriile şi aşteptau cu respect trecerea cortegiului funerar. Era respect. Respectul în faţa morţii. Am întâlnit şi câţiva adolescenţi. Mestecau gumă cu gura deschisă şi cu şăpcile de firmă trase bine pe ochi. Pentru ei moartea este un subiect necunoscut. Aveau impresia că moartea e o chestiune doar de bătrâni şi filme. E trist! Şi e păcat!!!! "Între mine şi moarte nu este decât un pas" Întrebare: Cine a spus asta?

Minunea de la bac 3

Am intrat în sală şi am primit fiecare subiectele. Am avut cred că 30 minunte în care am putut să ne pregătim pentru ieşitul la tablă. Primul subiect l-am făcut cum am crezut eu că este bine, al doilea la fel dar nu eram sigur că este bine. La al treilea nici nu înţelegeam ce îmi cere problema să fac. Nu aveam nici o idee despre ce este vorba. Ca să nu dau ciorna goală am făcut cea mai simplă operaţie cu acea matrice care se afla în problemă. Am înmulţit-o cu ea însăşi. Şi gata. Mă gândeam că dacă reuşesc să i-au un 6 este minune! A fost strigată o tipă pe care toţi o ştiam că este bună la mate. A început să umple tabla cu rezolvări şi explicaţii. A urmat o întrebare fulger. Nu avea nici o legătură cu subiectul fetei. Dar "şefa" insista să răspundă. Îi cerea să enunţe o teoremă. Nu a ştiut. "Şefa" a început să ţipe la ea. Fata a început să plângă. "Şefa" a început să ţipe şi mai tare spunând că încearcă să o impresioneze cu lacrimi. Fata s-a blocat. Nu a mai putut răspunde la nici o întrebarea. A picat examenul şi a ieşit afară plângând. Eu eram paralizat. Am vrut să fug acasă pe geam. :). A urmat un băiat. Bun băiat la mate. L-a întrebat "şefa" unde vrea să dea. "la Iaşi". A urmatz tabla umplută de rezolvări. Şi apoi întrebările suplimentare. Băiatul a ieşit "şifonat" rău de tot şi cu un 6 tras de păr. Am auzit strigarea. "CONDREA". Pur şi simplu nu am putut să mă ridic. Nervoasă, "şefa" a strigat încă odată "Am zis Condrea". M-am ridicat cu greu şi m-am îndreptat spre tablă. I-am spus de la început că la al treilea punct nu am ştiut ce să fac. Mi-a spus: "lasă că ajungem, acolo imediat". M-am întors spre tablă să încep rezolvarea primului punct. Aveam ciorna în mână. "Şefa" m-a oprit. Sângele mi-a îngheţat. "Te rog să-mi spui care este rezultatul final al rezolvării" au fost cuvintele "şefei". Am crezut că este o capcană sau ceva de genul ăsta. Văzându-mi ezitarea, "Şefa" mi-a explicat că dacă rezolvarea este bună atunci şi rezultatul final este bun. Aşa că aşteaptă să audă rezultatul final. I-am spus. Era bun. "Treci la al doilea punct". Am vrut să scriu pe tablă, dar m-a oprit. "Spune-mi rezultatul final, măi băiete." I-am spus repede rezultatul. Era bun. "Ce nu ai ştiut la al treilea. Să-ţi văd ciorna." I-am arătat ciorna. "Fă pe tablă ce ai făcut pe ciornă". Adurat câteva secunde să fac înmulţirea. M-am uitat la ea ruşinat de cât am reuşit să fac din problemă. "Şefa" s-a uitat la mine şi a spus: "Asta e rezolvarea. Tu ai rezolvat problema fără să ştii". Au urmat întrebările. Nu am ştiut nici una. Dar nici nu îmi păsa de asta. Ştiam că un 6 sigur iau. Comisia s-a consultat să vadă ce notă merit şi nota a fost 8. Îmi venea să urlu de fericire. Chiar pe "şefa" eram în stare să o iau în braţe. M-am abţinut. "Eşti liber". Aproape că alergam spre uşă, aşa cum ar alerga un deţinut de poarta spre libertate. Când să deschid uşa....am auzit vocea "şefei": "STAI". ..........Am înlemnit. M-am întors spre "şefa" care era încadrată de toată comisia de profesori. Şi "şefa"a glăsuit aşa: "Băiete, comisia ţi-a dat nota 8, dar pentru că ai venit îmbrăcat frumos la bacalaureat, eu îţi ofer un punct în plus. Ai nota 9." 9 a fost cea mai mare notă din tot liceul dată la matematică în anul acela. Cum am fost îmbrăcat? Ca de biserică! pantaloni, cămaşă albă, cravată, sacou. În timp ce ceilalţi au venit "relevanţi". Blugi, tricouri, etc. A fost mila şi minunea lui Dumnezeu. Nu uitaţi de lupta în rugăciune cu o noapte înainte. A fost răspunsul lui Dumnezeu la o astfel de rugăciune. Şi răspunsul Lui a fost să intervină cu o minune. De ce minune? Cum vă explicaţi schimbarea de atitudine a "şefei" atunci când am venit eu la rând. Cum vă explicaţi rezultatele finale corecte? Cum vă explicaţi dorinşa ei de a nu vedea toată rezolvarea, ci doar rezultatul final? Cum vă explicaţi punctul oferit gratis? MINUNEA LUI DUMNEZEU! Îl slăvesc pe Domnul pentru reuşita celor care au dat bacul anul acesta. Şi cred că Domnul merită toată slava şi mulţumirea pentru succes de la examen. Dependenţa de Dumnezeu şi credincioşia de zi cu zi sunt două lucruri care însoţesc minunile lui Dumnezeu. Dacă l-aţi văzut pe Domnul făcând lucruri minunate în timpul examenului, deschideţi-vă gura şi povestiţi aceste minuni. Sau scrieţi-le şi vi le voi posta pe blog. Domnul cu voi!

Minunea de la bac 2

Am promis că voi spune experienţa mea de la bac. Într-un moment de bravare am hotărât împreună cu prietenul meu şi colegul meu de bancă Cristi, să dăm bacul la matematică oral. Chiar dacă ne hotărâsem deja că vom merge cu sportul. Am fost la dom director şi i-am spus hotârărea. S-a mirat foarte tare. Şi ne-a avertizat că de data asta este definitivă hotărârea. Sigur! Un alt obiect pe care l-am ales a fost filosofia ( nu dădea nimeni la acest obiect din tot liceul. Eu şi Cristi am zis că ne ar fi interesant să dăm doarnoi la filosofie ). Şi aşa am şi făcut. S-a organizat bacalaureat la filosofie doar pentru noi doi. Am alergat acasă să văd ce am de învăţat la mate şi am îngheţat când am văzut câte cărţi sunt şi cât de "neinspirată" a fost decizia mea. Am realizat că am nevoie neapărat de o minune. Eram eu bun la mate dar....nici chiar să dar bacul la mate....şi pe deasupra era şi oral!!! Chiar prea de tot pentru mine. M-am interesat câţi dădeau la mate. erau vreo 14 din tot liceul. Băieţi şi fete de care toţi ştiam că erau buni. Olimpiade, concursuri. Ce căutam eu printre ei? Nu ştiu! Am început să trag tare şi să învăţ. Nopţi nedormite. Nici de mâncare nu aveam timp. Doream cu orice preţ să iau bacul pentru că vroiam să mă duc la Seminar. Şi fără bacul luat...nici o şansă. Dar cu toată truda mea, am ajuns în ziua dinaintea examenului de la mate şi avea câteva cărţi pecare nu le acoperisem. Erau teoreme şi o groază de exerciţii şi probleme pe care nu reuşisem să le fac. Parcă nu era destul asta, că am aflat că şefa de comisie de la bac este profesoară universitară de matematică de la iaşi. Şi că dorinţa ei este să "stoarcă" pe cei care dau la mate. Câteva cuvinte despre şefa de comisie: profesoara de mate de la Iaşi. O femeie mică şi grasă. Nu foarte frumoasă ( ca să nu spun urâtă ). Umbla cu tocuri de cauciuc ca să nu se prindă profiic are stăteau de păză când apare în control prin săli. A trimis acasă vreo 3 profesori pentru că nu păzesc elevii aşa cum ar trebui. Nu îi plăcea nici oraşul, nici ziarul pe care îl primea, nici cazarea, nici cafeau, nici directorul, nici de noi...nu îi plăcea nimic şiera pusă pe lucruri mari. Nu mişca nimeni în faţa ei. Când l-am întrebat pe directorul nostru ce părere are despre şefa de comisie din anul acesta, a răspuns: "este pedeapsa lui Dumnezeu peste noi". Vă daţi seama! Şi eu cu ea am dat examen la matematică oral. Deja mă apucă emoţiile când îmi aduc aminte. În noaptea de dinaintea examenului de mate, m-am rugat ca niciodată. Am ştiut că Dumnezeu mă ascultă. Şi de aceea nu am plecat din prezenţa Lui decât atunci când am fost sigur că am ajutorul Lui. Nu am ştiut ce plan are...dar am mers prin credinţă. Credinţă doar în El....că în matematica pe care o ştiam eu....nici o şansă. Atunci când nu mai ai nici o şansă.......eşti dispus să apelezi la EL din toată inima. Şi acolo are loc adevărata rugăciune. Mă opresc aici şi voi continua cu ziua în care am intrat la examen şi am dat faţă cu "şefa de comisie". A fost o zi încare am şi plătit preţul stresului îndurat. M-am îmbolnăvitde hepatită. Ooo, Doamne fii lăudat pentru toate! ambasadorul

Iată o poezie pe care am învăţat-o de mult. Este scrisă de Ioan Maier. "De fapt, plenar şi major pentru deplina fericire a omenirii nu există decât dragostea. Dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele. Toate celelalte nu sunt decât surogate care încearcă să substituie dragostea, fără speranţă de succes. Deci, vă rog, nu uitaţi: Dumnezeu este dragoste!" Să ne ajute Domnul să trăim plenar!

Unde îl vrei pe Isus? Pe cruce sau în cer?

Lucas, fiul meu a împlinit 3 ani pe 19 iulie. I-am spus acum vreo două seri, că Domnul Isus a murit pe cruce în locul lui, în locul meu, în locul mamei, în locul nostru. Noi trebuia să murit dar El a vrut să moară pentru noi. Reacţia lui a fost că îi venea să plângă. M-am bucurat în inima mea. Bună reacţie la acest mesaj. Şi acolo, pe cruce, Domnul Isus a murit. A fost pus într-un mormânt şi o piatră mare a fost aşezată la intrare. Dar Domnul Isus care este Tare şi Puternic a înviat, a ieşit afară şi ne-a spus că se duce să ne pregătească un loc frumos în cer şi apoi vine să ne ia acolo cu El. Reacţia lui: "vreau şi eu acolo". Iară m-am bucurat! Dar de acolo de sus Domnul Isus - am continuat eu- se uită aici jos pe pământ să vadă cine e cuminte. Şi dacă vede pe cineva care nu este cuminte, se supără şi nu îl primeşte în cer. Îl duce în foc. Aşa că dacă nu eşti cuminte şi ascultător, Domnul Isus nu te mai ia cu El în cer. Reacţia lui: "tata vreau să-ţi spun ceva la ureche". S-a apropiat de urechea mea şi şoptind mi-a spus: "vreau Domnul Isus să stea pe cruce". Nu m-am bucurat. Am fost trist dar am ştiut că şi el are o fire care nu-i place să fie răstignită. Ar prefera ca această cruce să stea ocupată cu Isus şi să nu ne mai "streseze" cu regulile Lui. I-am spus că Domnul Isus nu mai este pe cruce, ci este în cer şi se uită la noi să vadă cum trăim. A acceptat ideea şi a adormit îngândurat. Probabil că se gândea că nu este "joacă" cu acest Isus! Noapte bună copii! Şi nu uitaţi...Domnul Isus nu mai este pe cruce! Mâine voi fi şi eu la examen. Examen la Teologie Pastorală. Am nevoie de rugăciunile voastre. Mulţumesc şi Domnul să vă dea har în tot ce faceţi.

Examen de BAC

Îmi amintesc noaptea dinaintea primului examen de la bac. Era prin anul 1992. Am ştiut în acea noapte că "l-am prins" de picior pe Domnul şi nu l-am lăsat până când nu mi-a promis că va fi cu mine! Îmi amintesc că am plâns mult în rugăciune. Mult. A fost o rugăciune a disperării. O rugăciune în hohot de plâns. ( Îmi este dor de un astfel de dialog cu Domnul ) Dar nu ştiam ce are de gând să facă! Ştiam că va trebui să facă o minune ca să reuşesc să trec de bac! Cu mine şi cu decizia mea atât de prostuţă....era nevoie de o MARE minune. ( în curând am să vă spun despre ce decizie este vorba ). Uneori ne purtăm ca şi cum nu am avea nevoie de Dumnezeu. Dar atunci când îi facem loc să lucreze în viaţa nostră .....Dumnezeu ne surprinde! Şi ne trezim că îi spunem: "Oooo, dar nu ştiam că poţi să faci asta!" Ne dăm seama imediat că am spus o prostie. EL ESTE DUMNEZEU!POATE TOTUL! ESTE ATOT(aici se include şi bacul)PUTERNIC. Şi de prea multe ori uităm cine este EL! Nu uitaţi dragii mei liceeni: "POT TOTUL PRIN CRISTOS CARE MĂ ÎNTĂREŞTE" Vă voi spune în curând cum a fost bacul meu! Domnul cu voi! Voi sta în rugăciune pentru voi! Adi Condrea

TEHNICA ACADELEI

Iată un fragment dintr-o carte pe care tocmai am citit-o. Este scrisă de A.W. Tozer. (o recomand urgent ) "Aşa am ajuns la o anomalie ciudată: învăţătură scripturală şi practică nescripturală. Thenica acadelei s-a integrat aşa de mult în gândirea religioasă actuală, încât e considerată ceva normal. Orice obiecţie la nebuniile creştinismului actual, precum cele de genul viţelului de aur, este întâmpinată cu replica triumfătoare: "dar îi câştigăm pe oameni!" Îi câştigăm pentru ce? Pentru a fi ucenici adevăraţi? Pentru a purta crucea? Pentru lepădare de sine? Pentru a se separa de lume? Pentru răstignirea cărnii? Pentru o trăire sfântă? Pentru un caracter nobil? Pentru a dispreţui comorile lumii? Pentru o severă auto-disciplină? Pentru a-L iubi pe Dumnezeu? Pentru o predare totală lui Cristos? Desigur, răspunsul la toate aceste întrebări este NU! Ce părere ai?.......Eşti pus pe gânduri? Ăsta e semn bun! Domnul cu tine...şi să nu accepţi "acadeaua" lumii.

Asta e părerea mea, ce vreţi?

Trăim vremuri interesante. Iată o ştire pe care am citit-o de pe net http://seattletimes.nwsource.com/html/localnews/2003751274_redding17m.html Rev. Ann Holmes Redding este preot la biserica Episcopală St. Mark din Seattle. A absolvit Brown University, are două masterate si un Ph.D. în Teologia Noului Testament de la Union Theological Seminary din New York. Se declară a fi şi creştină şi musulmană. Musulmană este de 15 luni. Creştină de peste 20 de ani. Vă las să citiţi voi ştirea din Seattle Times. Eu însă vreau să mă dumiresc un pic. Cum poţi fi şi creştină şi musulmană? În acelaşi timp? Cum a ajuns Ann Holmes Redding la această situaţie contradictorie? În primul rând a declarat că ea nu a crezut în divinitatea lui Isus. Iar apoi, nu a crezut în păcatul originar şi în poluarea pe care a adus-o în viaţa fiecăruia. Aceste două mari erezii, au condus-o la islam care nu crede că Isus este divin şi nu crede că oamenii se nasc păcătoşi, ci ei se nasc cu o înclinaţie de supunere faţă de Allah. În Islam, Adam şi Eva au păcătuit dar apoi s-au rugat pentru iertare şi Allah i-a iertat. Adam a fost primul profet al lui Allah. Această "păstoriţă" a bisericii episcopale nu a putut accepta aceste două adevăruri care sunt fundamentale în creştinism. Soluţia? Este aceeaşi pe care mulţi o aleg şi astăzi. Mergem la super-market şi ne cumpărăm ce vrem. Punem în coş un pic şi din creştinism, şi din islam, şi din păgânism, şi de la carismatici, şi ceva dulce, şi ceva acru, şi ce amar....că doar Biblia spune "cercetaţi toate lucrurile şi alegeţi ce este bun". Şi dacă cineva "îndrăzneşte" să ne spună că nu se potriveşte "perele" cu "murăturile".....intrăm în defensivă şi îi spunem pe un ton tăios: "ce vreţi? aşa îmi place mie!" iar în faţa acestui argument, ne aşteptăm să nu mai fie nici o replică! Este argumentul suprem! Astăzi, religia nu este un set de credinţe despre ceea ce este adevărat şi fals. Religia este o preferinţă, o alegere. Noi credem în ce ne place. Credem ce vrem să credem. Când nu există adevăruri absolute, intelectul face loc voinţei. "Îmi place cântarea asta!" .... de ce oare ? "Nu îmi place predica asta!"...de ce oare? Religiile postmoderne nu cer evidenţe sau dovezi. Dacă îţi place şi vrei să fie adevărat pentru tine, acesta este singurul criteriu în alegerea religiei. Moralitatea este o chestiune de dorinţă. Ce aleg eu şi ce îmi place mie, nu este numai adevărat ( pentru mine) dar este şi corect (pentru mine). Nimeni nu are dreptul să "judece" alegerile mele. Avem o generaţie care nu mai este interesată de argumente cerebrale, gândire liniară, sisteme teologice...ci vor experienţe, senzaţii. Avem tot mai multe opinii personale. "asta e părerea mea, frate" "Dar, uite ce spune Biblia..." "poate aşa o fi... dar asta e părerea mea". Nu avem nevoie de păreri personale . Avem nevoie de CONVINGERI! iar convingerile sunt bazate pe Adevărul care nu se schimbă a Scripturilor. Pentru că nu ştim ADEVĂRUL, de aia avem atât de multe opinii personale. Nu poţi fi şi creştin şi musulman. Nu poţi crede în Biblie şi în reîncarnare. Nu poţi merge şi în cor şi la discotecă. Nu poţi merge şi după Dumnezeu şi după lume. DA! Pur şi simplu NU SE POATE! Şi nici nu contează ce părere ai despre asta! Contează însă ce spune Biblia: "Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altă Evangheliei. Nu dor că este o alăt Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne evanghelia lui Cristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de ceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!" ( Galateni 1:6-8 ). Doamne, nu ne lăsa să avem opinii. Ajută-ne să avem ....CREDINŢĂ! CREDINŢA CARE NU DĂ ÎNAPOI!