Este adevărat că subiectul închinării a dus la un adevărat război. În bisericile locale oamenii sunt în confuzie dar şi într-o tensiune care uneori răbufneşte în certuri şi dispute. Şi ce înseamnă asta? Unii spun, în frunte cu Jack Hayford, http://www.jackhayford.org/ , că are loc o nouă reformă. El afirmă că reformele din secolele 16 au fost reforme doctrinale, dar acum asistăm la o reformă a închinării. Se reînnoieşte închinarea. Îngrijorarea mea este că orientarea noastră în închinare şi concepţia noastră despre închinare va modela nu numai serviciile divine din biserică, dar şi teologia pe care o avem. Iată un subiect cu adevărat important pentru biserica Domnului Isus: să ne închinăm aşa cum ar vrea Domnul să ne închinăm Lui. Ştiu că unii ar prefera să plonjăm în subiect direct. Fără prea multă teorie. Este modul pragmatic. Dar vreau să avertizez că pragmatismul acesta "american" a făcut destul rău în bisericile noastre. Doar simplul argument că metoda "funcţionează" nu înseamnă că metoda este şi corectă! Doar pentru simplul fapt că vin oamenii la biserică, nu înseamnă că ce se întâmplă în biserică este şi automat biblic! Am mai auzit această expresie: "dar ce este rău, că doar îi câştigăm! La ce îi câştigăm? La purtarea crucii? La lepădare de sine? La mersul pe calea îngustă? La răstignirea eului? La o viaţă de sfinţenie? La dispreţuirea bogăţiilor acestei lumi? La pasiune pentru Împărăţia lui Dumnezeu? Răspunsul la aceste întrebări este un categoric NU! Nu veţi auzi aceste răspunsuri de la tinerii care se întorc de la nu ştiu ce fel de concerte obscure din sălile de cultură. Ca să ştim cum vrea Dumnezeu să ne închinăm Lui trebuie să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu, Revelaţia lui Dumnezeu. Domnul Isus ne reaminteşte că "închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr,.." ( Ioan 4:23 ) Bun, dar ce înseamnă să te închini lui Dumnezeu în duh şi în adevăr? Teologia nu este un discurs sec de teorii. Când este abordată corect, teologia este o conversaţie între oamenii lui Dumnezeu care caută cu toată puterea lor să îl înţeleagă pe Domnul căruia vor să se închine şi să afle maniera în care El vrea să primească această închinare. Deci, care sunt condiţiile închinării evanghelice? Care sunt modele de închinare pentru cei care pretind că au Scriptura ca autoritate? Iată un mesaj al unei tinere: "In alta ordine de idei, eu cred ca Domnului ii place cand si noua ne place/ne delectam/suntem incantati si fascinati cand ne inchinam Lui." Ce mare amăgire. O astfel de mentalitate bântuie bisericile noastre. Mentalitatea "viţelului de aur". Dacă nouă ne place să dansăm în jurul lui, şi dacă ne delectăm în această "închinare"....atunci ăsta să ne fie dumnezeu!!!!!! Deci, teologia greşită de afectează teologia, iar o teologie greşită afectează închinarea. Am fost acuzat că pun accent pe forme şi nu pe esenţă. Cei care ridică o astfel de problemă, fac multe confuzii. Nu poţi să vorbeşti de esenţă fără forme, şi nici invers. Este nevoie de echilibru. Mă uit în Biblie şi văd că Dumnezeu a creat formele. Ştii care este primul veset al Bibliei ? "La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul." De ce? Pentru că era haos! Nu exista nici o formă! Versetul 2 "Pământul era pustiu şi gol". Dar oare lui Dumnezeu îi pasă de forma şi maniera în care ne închinăm? Iată cum răspunde aceeaşi tânără a vremurilor noastre postmoderne: "Cu alte cuvinte, daca eu gasesc ca este frumos sa ma inchin Domnului cu cimpoiul ... care-i problema ta ca eu fac lucrul acesta? Daca scriu un vers frumos, daca imi fac treaba bine la serviciu, daca ofer un zambet din toata inima cuiva care are nevoie de el, daca folosesc creativitatea mea pt El, daca imi vine sa cant din toata inima si sa dau muzica la maxim ... si poate sa si dansez pt El acasa la mine, care-i problema fratelui meu sa ma judece cu privire la ceea ce fac? Acesta este darul meu pentru El !!!!!!!!!!!! Legalismul ucide dragostea, si asta e un motiv pt care nu ne mai putem bucura din toata inima de nimic. De aceea mor bisericile nostre, de aceea Duhul Sfant nu-si mai poate face treaba, pt ca noi gasim de cuviinta sa o facem pt El sau sa-i sugeram cum sa o faca. Asa ca, dragilor, daca inima conteaza cu adevarat in inchinare, hai sa nu ne mai impiedicam unii in altii cu privire la forme (pe care, de altfel, le blamam de numa-numa, dar pe care le practicam nestingheriti), ci sa invfatam sa-L onoram pe Dumnezeu cu tot ceea ce ne-a dat: - cu tot felul de instrumente - cu cat mai multi decibeli - impreuna cu tot felul de oameni (de statule sociale diferite) sarind,dansand sau plangand de bucurie in adevarul Lui, nu al nostru. Nu noi îi sugerăm lui Dumnezeu cum să fie închinarea nostră. El, Dumnezeul Suveran, a stabilit deja cum să fie închinarea. Levetic 10:1-3 Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, şi au pus tămîie pe foc; şi au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li-l poruncise. 2 Atunci a ieşit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului. 3 Moise a zis lui Aaron: ,,Aceasta este ce a spus Domnul, cînd a zis: ,Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine, şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor." Aaron a tăcut Iată că, lui Dumnezeu nu îi este indiferent cum te închini. El s-a revelat în Scriptură şi ştim cum este El. Dumnezeu nu se lasă impresionat de impulsurile tale şi faptul că "îţi vine să cânţi din toată inima şi să dai muzica la maxim". Ce îl impresionează pe Dumnezeu la maxim însă este ASCULTAREA de El. Fii lui Aron au adus foc străin. Iar Dumnezeu nu a fsot încântat de loc. Prima crimă în Biblia are loc tot în contextul închinării. Care este jertfa acceptată de Dumnezeu? Cain şi Abel au avut două opinii diferite. La fel ca şi astăzi. Nu contează ce aduci înaintea Lui, spun unii, atâta timp cât inima este bună. Oare? Unde să ne ducem să aflăm cum să ne închinăm corect? Nu avem unde decât la Scriptură. Reformatorii au afirmat "norma normans non normata" adică, "Norma normelor care nu poate fi normată". Această normă este Biblia.

Adevărul care dezbină!

Îmi amintesc cum în timpul lui Ceauşescu, în bisericile noastre aveam o singură orgă, cu pedale, care era şi un pic dezacordată dar.... ce frumos suna. Aveam un singur calendar de studiu, dar.... nu exista să nu se ştie pe de rost textul, subiectul şi versetul de aur. Şi aş putea să continui cu exemple dar nu vreau să par melancolic. Şi nici nu vreau să credeţi că tânjesc după orga cu pedale sau după unicul calendar de studiu. Nu. Îi mulţumesc Domnului pentru orgă Roland şi studiile multicolore de astăzi. Dar astăzi nu mai avem nici acel verset pe care îi întâlneai deasupra amvonului: "Un Domn, O Credinţă, un Botez". Dacă mă uit cu atenţie în bisericile noastre cred că s-ar potrivi alte cuvinte deasupra noastră: Un Domn, mai multe credinţe, un singur Botez. Pe Domnul îl iubeşte toată lumea, botezul e bun să îl ai...credinţa însă este ceva mai complicat. Nu mai credem toţi la fel. Şi Doamne fereşte să încerci să corectezi credinţa cuiva ...că imediat eşti etichetat ca cel care distruge unitatea, dragostea şi pacea dintre fraţi. Dar dacă iubeşti Scriptura vei afla că atunci când te întîlneşti cu o doctrină falsă, demonică sau coruptă, despărţirea de cei care o propagă este chiar o poruncă. Sunt destul de mulţi cei care doresc ca pastorii să îi legene pe toţi aşa uşoooor într-o dulce legănare, indiferent de crezurile şi învăţăturile propovăduite . Se tot aude idea că nu este bine să judeci pe fraţii tăi. Că ar trebui să trăim toţi în linişte şi armonie, acceptându-ne unii pe alţii aşa cum suntem şi aşa cum gândim fiecare. Fiecare cu credinţa lui şi fiecare cu încredinţarea lui...că doar...unu-i Dumnezeu! Vreau să reafirm că datoria mea principală ca pastor este să dau hrană turmei, să conduc turma şi să o protejez de pericole. Iar cel mai mare pericol în vreamea asta pentru biserică este doctrina falsă. Ereziile. Lupii îmbrăcaţi în piei de oaie. Datoria noastră, a păstorilor, este să facem repede o împărţeală ( un fel de dezbinare), între oaie şi lup, între lumină şi întuneric, între adevăr şi minciună. Apostolul Pavel ne porunceşte "În Numele Domnului nostru Isus Crsitos vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi" (2 Tes.3:6 ) Observaţi vă rog, că este vorba de "orice frate" care trăieşte în dezordine şi nu "după învăţăturile" Scripturii. Apostolul Pavel "Şi dacă, nu ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l şi să nu aveţi nici un fel de legături cu el ca să-i fie ruşine- Să nu îl socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate." ( 2 Tes.3:14,15 ) Frate Adi, dar se merită să aperi doctrina curată? Nu faci mai mult rău decât bine? NU! Niciodată nu faci rău atunci când publici, spui sau predici Adevărul. În Luca 12:51, Adevărul, Domnul Isus, spunea: "Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă dezbinare." Următoarele postări vor aduce ceva dezbinări între cititori. Evrei 4:12 spune "Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufeltul de duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii." Un mare "lup îmbrăcat în piele de oaie" este muzica contemporană din bisericile noastre. Tinerii noştrii sunt atât de fascinaţi de această "mieluşea" nevinovată şi simpatică, încât nu pot să stau nepăsător şi să nu vorbesc, predic sau să scriu despre acest mare pericol. Este muzica lumească dar îmbrăcată cu o copertă de carton pe care scrie "creştină". Un alt lup care s-a camuflat foarte bine este mişcarea carismatico-penticostală care injectează în rândul credincioşilor învăţături false, cum ar fi: prezenţa proorocilor, vorbirea în limbi, stările de extaz ca urmare a pogorârii Duhului Sfânt, primirea de noi revelaţii, etc. Trăim vremuri în care lupii sunt foarte vicleni şi gata de a sfârteca turma Domnului. Dar cum să îmi dau seama cine este lup şi cine oaie? Aaaa, ştiu cum! Scot turma la păscut! Da! Asta voi face! Aşa că voi lăsa Cuvântul Domnului să îşi facă treaba de despicare, pătrundere şi tăiere. ambasadorul