"Fiindcă am primit dar o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este "un foc mistuitor".
Când uităm adevărata natură a lui Dumnezeu, se denaturează închinarea noastră.
Atenţie dragilor, voi toţi care vă închinaţi înaintea lui Dumnezeu!
"Dumnezeul nostru ESTE "un foc mistuitor". Nu spune Biblia că a fost şi că acum El este doar un prieten îngăduitor şi gata să treacă cu vederea păcatul! NUUUUUU!
El este "un foc mistuitor".
Asta nu înseamnă că noi nu mai avem voie să râdem sau să ne bucurăm.
Credincioşii ar trebui să aibe cel mai sănătos simţ al umorului de pe planetă. Credincioşii trebuie să se bucure de tot ce Dumnezeu le-a dat. Dar, credincioşii nu trebuie să uite că Dumnezeul lor este un foc mistuitor şi că închinarea autentică înaintea Lui este doar atunci când este făcută cu reverenţă şi admiraţie sfântă.
Îmi doresc o închinare plăcută în biserica din care fac parte. Şi asta se va întâmpla doar atunci când îl înţelegem pe Dumnezeu. Dacă avem o concepţie biblică despre Dumnezeu, închinarea noastră va fi plină de admiraţie, laudă, adorare, uimire şi recunoştinţă.
Să ne ajute Dumnezeu!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu