Este adevărat că subiectul închinării a dus la un adevărat război. În bisericile locale oamenii sunt în confuzie dar şi într-o tensiune care uneori răbufneşte în certuri şi dispute. Şi ce înseamnă asta? Unii spun, în frunte cu Jack Hayford, http://www.jackhayford.org/ , că are loc o nouă reformă. El afirmă că reformele din secolele 16 au fost reforme doctrinale, dar acum asistăm la o reformă a închinării. Se reînnoieşte închinarea. Îngrijorarea mea este că orientarea noastră în închinare şi concepţia noastră despre închinare va modela nu numai serviciile divine din biserică, dar şi teologia pe care o avem. Iată un subiect cu adevărat important pentru biserica Domnului Isus: să ne închinăm aşa cum ar vrea Domnul să ne închinăm Lui. Ştiu că unii ar prefera să plonjăm în subiect direct. Fără prea multă teorie. Este modul pragmatic. Dar vreau să avertizez că pragmatismul acesta "american" a făcut destul rău în bisericile noastre. Doar simplul argument că metoda "funcţionează" nu înseamnă că metoda este şi corectă! Doar pentru simplul fapt că vin oamenii la biserică, nu înseamnă că ce se întâmplă în biserică este şi automat biblic! Am mai auzit această expresie: "dar ce este rău, că doar îi câştigăm! La ce îi câştigăm? La purtarea crucii? La lepădare de sine? La mersul pe calea îngustă? La răstignirea eului? La o viaţă de sfinţenie? La dispreţuirea bogăţiilor acestei lumi? La pasiune pentru Împărăţia lui Dumnezeu? Răspunsul la aceste întrebări este un categoric NU! Nu veţi auzi aceste răspunsuri de la tinerii care se întorc de la nu ştiu ce fel de concerte obscure din sălile de cultură. Ca să ştim cum vrea Dumnezeu să ne închinăm Lui trebuie să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu, Revelaţia lui Dumnezeu. Domnul Isus ne reaminteşte că "închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr,.." ( Ioan 4:23 ) Bun, dar ce înseamnă să te închini lui Dumnezeu în duh şi în adevăr? Teologia nu este un discurs sec de teorii. Când este abordată corect, teologia este o conversaţie între oamenii lui Dumnezeu care caută cu toată puterea lor să îl înţeleagă pe Domnul căruia vor să se închine şi să afle maniera în care El vrea să primească această închinare. Deci, care sunt condiţiile închinării evanghelice? Care sunt modele de închinare pentru cei care pretind că au Scriptura ca autoritate? Iată un mesaj al unei tinere: "In alta ordine de idei, eu cred ca Domnului ii place cand si noua ne place/ne delectam/suntem incantati si fascinati cand ne inchinam Lui." Ce mare amăgire. O astfel de mentalitate bântuie bisericile noastre. Mentalitatea "viţelului de aur". Dacă nouă ne place să dansăm în jurul lui, şi dacă ne delectăm în această "închinare"....atunci ăsta să ne fie dumnezeu!!!!!! Deci, teologia greşită de afectează teologia, iar o teologie greşită afectează închinarea. Am fost acuzat că pun accent pe forme şi nu pe esenţă. Cei care ridică o astfel de problemă, fac multe confuzii. Nu poţi să vorbeşti de esenţă fără forme, şi nici invers. Este nevoie de echilibru. Mă uit în Biblie şi văd că Dumnezeu a creat formele. Ştii care este primul veset al Bibliei ? "La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul." De ce? Pentru că era haos! Nu exista nici o formă! Versetul 2 "Pământul era pustiu şi gol". Dar oare lui Dumnezeu îi pasă de forma şi maniera în care ne închinăm? Iată cum răspunde aceeaşi tânără a vremurilor noastre postmoderne: "Cu alte cuvinte, daca eu gasesc ca este frumos sa ma inchin Domnului cu cimpoiul ... care-i problema ta ca eu fac lucrul acesta? Daca scriu un vers frumos, daca imi fac treaba bine la serviciu, daca ofer un zambet din toata inima cuiva care are nevoie de el, daca folosesc creativitatea mea pt El, daca imi vine sa cant din toata inima si sa dau muzica la maxim ... si poate sa si dansez pt El acasa la mine, care-i problema fratelui meu sa ma judece cu privire la ceea ce fac? Acesta este darul meu pentru El !!!!!!!!!!!! Legalismul ucide dragostea, si asta e un motiv pt care nu ne mai putem bucura din toata inima de nimic. De aceea mor bisericile nostre, de aceea Duhul Sfant nu-si mai poate face treaba, pt ca noi gasim de cuviinta sa o facem pt El sau sa-i sugeram cum sa o faca. Asa ca, dragilor, daca inima conteaza cu adevarat in inchinare, hai sa nu ne mai impiedicam unii in altii cu privire la forme (pe care, de altfel, le blamam de numa-numa, dar pe care le practicam nestingheriti), ci sa invfatam sa-L onoram pe Dumnezeu cu tot ceea ce ne-a dat: - cu tot felul de instrumente - cu cat mai multi decibeli - impreuna cu tot felul de oameni (de statule sociale diferite) sarind,dansand sau plangand de bucurie in adevarul Lui, nu al nostru. Nu noi îi sugerăm lui Dumnezeu cum să fie închinarea nostră. El, Dumnezeul Suveran, a stabilit deja cum să fie închinarea. Levetic 10:1-3 Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, şi au pus tămîie pe foc; şi au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li-l poruncise. 2 Atunci a ieşit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului. 3 Moise a zis lui Aaron: ,,Aceasta este ce a spus Domnul, cînd a zis: ,Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine, şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor." Aaron a tăcut Iată că, lui Dumnezeu nu îi este indiferent cum te închini. El s-a revelat în Scriptură şi ştim cum este El. Dumnezeu nu se lasă impresionat de impulsurile tale şi faptul că "îţi vine să cânţi din toată inima şi să dai muzica la maxim". Ce îl impresionează pe Dumnezeu la maxim însă este ASCULTAREA de El. Fii lui Aron au adus foc străin. Iar Dumnezeu nu a fsot încântat de loc. Prima crimă în Biblia are loc tot în contextul închinării. Care este jertfa acceptată de Dumnezeu? Cain şi Abel au avut două opinii diferite. La fel ca şi astăzi. Nu contează ce aduci înaintea Lui, spun unii, atâta timp cât inima este bună. Oare? Unde să ne ducem să aflăm cum să ne închinăm corect? Nu avem unde decât la Scriptură. Reformatorii au afirmat "norma normans non normata" adică, "Norma normelor care nu poate fi normată". Această normă este Biblia.

Adevărul care dezbină!

Îmi amintesc cum în timpul lui Ceauşescu, în bisericile noastre aveam o singură orgă, cu pedale, care era şi un pic dezacordată dar.... ce frumos suna. Aveam un singur calendar de studiu, dar.... nu exista să nu se ştie pe de rost textul, subiectul şi versetul de aur. Şi aş putea să continui cu exemple dar nu vreau să par melancolic. Şi nici nu vreau să credeţi că tânjesc după orga cu pedale sau după unicul calendar de studiu. Nu. Îi mulţumesc Domnului pentru orgă Roland şi studiile multicolore de astăzi. Dar astăzi nu mai avem nici acel verset pe care îi întâlneai deasupra amvonului: "Un Domn, O Credinţă, un Botez". Dacă mă uit cu atenţie în bisericile noastre cred că s-ar potrivi alte cuvinte deasupra noastră: Un Domn, mai multe credinţe, un singur Botez. Pe Domnul îl iubeşte toată lumea, botezul e bun să îl ai...credinţa însă este ceva mai complicat. Nu mai credem toţi la fel. Şi Doamne fereşte să încerci să corectezi credinţa cuiva ...că imediat eşti etichetat ca cel care distruge unitatea, dragostea şi pacea dintre fraţi. Dar dacă iubeşti Scriptura vei afla că atunci când te întîlneşti cu o doctrină falsă, demonică sau coruptă, despărţirea de cei care o propagă este chiar o poruncă. Sunt destul de mulţi cei care doresc ca pastorii să îi legene pe toţi aşa uşoooor într-o dulce legănare, indiferent de crezurile şi învăţăturile propovăduite . Se tot aude idea că nu este bine să judeci pe fraţii tăi. Că ar trebui să trăim toţi în linişte şi armonie, acceptându-ne unii pe alţii aşa cum suntem şi aşa cum gândim fiecare. Fiecare cu credinţa lui şi fiecare cu încredinţarea lui...că doar...unu-i Dumnezeu! Vreau să reafirm că datoria mea principală ca pastor este să dau hrană turmei, să conduc turma şi să o protejez de pericole. Iar cel mai mare pericol în vreamea asta pentru biserică este doctrina falsă. Ereziile. Lupii îmbrăcaţi în piei de oaie. Datoria noastră, a păstorilor, este să facem repede o împărţeală ( un fel de dezbinare), între oaie şi lup, între lumină şi întuneric, între adevăr şi minciună. Apostolul Pavel ne porunceşte "În Numele Domnului nostru Isus Crsitos vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi" (2 Tes.3:6 ) Observaţi vă rog, că este vorba de "orice frate" care trăieşte în dezordine şi nu "după învăţăturile" Scripturii. Apostolul Pavel "Şi dacă, nu ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l şi să nu aveţi nici un fel de legături cu el ca să-i fie ruşine- Să nu îl socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate." ( 2 Tes.3:14,15 ) Frate Adi, dar se merită să aperi doctrina curată? Nu faci mai mult rău decât bine? NU! Niciodată nu faci rău atunci când publici, spui sau predici Adevărul. În Luca 12:51, Adevărul, Domnul Isus, spunea: "Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă dezbinare." Următoarele postări vor aduce ceva dezbinări între cititori. Evrei 4:12 spune "Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufeltul de duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii." Un mare "lup îmbrăcat în piele de oaie" este muzica contemporană din bisericile noastre. Tinerii noştrii sunt atât de fascinaţi de această "mieluşea" nevinovată şi simpatică, încât nu pot să stau nepăsător şi să nu vorbesc, predic sau să scriu despre acest mare pericol. Este muzica lumească dar îmbrăcată cu o copertă de carton pe care scrie "creştină". Un alt lup care s-a camuflat foarte bine este mişcarea carismatico-penticostală care injectează în rândul credincioşilor învăţături false, cum ar fi: prezenţa proorocilor, vorbirea în limbi, stările de extaz ca urmare a pogorârii Duhului Sfânt, primirea de noi revelaţii, etc. Trăim vremuri în care lupii sunt foarte vicleni şi gata de a sfârteca turma Domnului. Dar cum să îmi dau seama cine este lup şi cine oaie? Aaaa, ştiu cum! Scot turma la păscut! Da! Asta voi face! Aşa că voi lăsa Cuvântul Domnului să îşi facă treaba de despicare, pătrundere şi tăiere. ambasadorul

Conferinta pentru familii

Dacă sunt întrebări la care ai vrea să se răspundă, le poţi posta aici şi am să le pun înaintea pastorului John Waver pentru a răspunde la ele sâmbătă seara. aştept întrebările sau sugestiile.

Cineva vrea să te înduplece!

Depinde de tine! Te laşi înduplecat de cine vrei! Este firea , Lumea şi Diavolul care te curtează. Efortul lor este foarte agresiv. Agresiv de strălucitor. Oferta este fascinantă. Succes. Prosperitate. Faimă. Prestanţă în ochii celorlalţi. Audienţă. Relevanţă. Aplauze. Premii. Dar înainte de a te lăsa vrăjit, Scriptura îţi reaminteşte că "umblarea după lucrurile pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu...Deci, cei ce sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu." (Rom.8:7,8 ) Dar mai este şi Cuvântul lui Dumnezeu care doreşte aşa de mult să locuiască cu tine şi în tine. "Cuvântul lui Cristos să locuiască din belşug în voi..." ( Colos.3:16 ). Eşti nerăbdător să afli care este oferta, aşa-i? Iată oferta: " Aşa încât Cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară şi batjocură toată ziua." (Ieremia 20:8) Prietenii tăi încep să râdă de tine şi să nu te mai caute, colegii tăi te consideră îngust la minte şi absurd, familia se întoarce împotriva ta. Uneori eşti atât de aproape să renunţi la acest Cuvânt. Te hotăreşti ca şi Ieremia "Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai vorbi în Numele Lui". Dar afli că nu poţi tăcea. Atunci când iubeşti Cuvântul lui Dumnezeu, el devine un "ca un foc mistuitor" pe care nu îl poţi opri. Dar în mijlocul acestui conflict, Ieremia strigă cu toată puterea: "DAR Domnul este cu mine ca un viteaz puternic". Să îl ai pe Domnul cu tine, e tot ce ţi-ai putea dori. Cuvântul va dăinui veşnic. De cine te laşi înduplecat? Eu spun ca şi Ieremia: "M-ai înduplecat Doamne, şi m-am lăsat înduplecat." Acum e rândul tău.....

Spurgeon

"Nimic n-a promovat atât de mult unitatea adevăraţilor credincioşi ca ruptura cu tot ce este fals. Despărţirea de cei ce acceptă greşeli fundamentale sau de cei ce nu oferă "pâinea vieţii" sufletelor pierdute, nu este o scindare ci numai lucrul pe care adevărul, conştiinţa şi Dumnezeu îl aşteaptă de la toţi, care vor să fie găsiţi credincioşi".

Biblia răspunde la întrebările tale

În cursul slujirii mele din biserică şi din lucrarea cu tinerii am primit multe întrebări. Cu ajutorul Duhului voi deschide Biblia şi voi răspunde la unele dintre ele. Iată prima întrebare: "Ce părere aveţi despre relaţia dintre o fată creştină şi un băiat necreştin?" Nu contează ce părere am eu despre o relaţie dintre o fată creştină şi un băiat necreştin. Dar este vital să ştim ce părere are Dumnezeu despre asta. Autoritatea care decide ce este rău şi ce este bine nu sunt nici eu, nici tu. Este Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Nu este nici o urmă de îndoială că Biblia nu aprobă o astfel de relaţie. În 2 Corinteni 6:14-18, Biblia vorbeşte foarte clar că nu trebuie să ne "înjugăm la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi." În acest caz nu este nici o excepţie. Nu spune Biblia că poate fi necredincios dar bogat. Necredincios dar frumos. Necredincioasă dar modestă. Necredincioasă dar cuminte. Biblia spune clar "Ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?" Imaginează-ţi o astfel de relaţie într-o căsnicie. Vor fi naturi spirituale diferite. Cel credincios are o natură dumnezeiască, născută din nou. Cel necredinios este în natura veche. Între cele două naturi există o singură relaţie: de duşmănie. Vor fi idealuri diferite. Un credincios va avea idelauri concentrate asupra Împărăţiei lui Dumnezeu. Pentru un necredincios, idealurile au în centrul lor pământul şi propria persoană. Vor fi preocupări diferite. Vine Duminica dimineaţă. Unul vrea să meargă la biserică altul vrea să meargă la cumpărături. Nu va fi fericire acolo unde preocupările sunt total diferite. Sunt stăpâni diferiţi. În lumea spirituală există doi stăpâni: Diavolul şi Dumnezeu. Slujitorii acestor stăpâni nu se vor înţelege niciodată. Vor fi gândiri diferite. Când cineva se pocăieşte, primul lucru care se schimbă este gândirea. Un necredincios va avea gândirea întunecată de către Diavol şiîl va face să creadă că valorile de aici sunt importante. Vor fi prieteni diferiţi. Prietenii ocupă un loc important în viaţa noastră. Fiecare vrea să-şi păstreze prietenii. Este imposibil să rezişti atunci când ai prieteni diferiţi. Vor fi veşnicii diferite. Până aici este bine! Dar vin tinerii şi aduc următorul argument: "dar a promis că se pocăieşte". Vreau să ştii că asta e o veste bună. Dacă vrea să se pocăiască, este extraordinar. DAR, nu orice "pocăinţă"aduce rezultatele dorite. Ce înţelege el sau ea când zice că vrea să se pocăiască? Cred că se înţelege schimbarea religiei. Eroare! Cred că se înţelege aderarea la o biserică. Eroare! Promisiunea unei pocăinţe arată de cele mai multe ori că celălalt nu ştie ce este pocăinţa. De ce nu o face acum? De ce după căsătorie? Nunta o poţi face şi după 3 luni, dar timpul POCAINTEI este acum. Asa că, orice alegere vei face, ea trebuie făcută după principiile Bibliei. El este Singurul care îţi doreşte cel mai mult binele tău. Mergi pe mâna Lui, nu vei rata niciodată!

Câteva fotografii cu noi

Ascultarea si închinarea - 3

Aş vrea să ne apropiem de textul Scripturii din Evrei 12:28-29

"Fiindcă am primit dar o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este "un foc mistuitor".

Când uităm adevărata natură a lui Dumnezeu, se denaturează închinarea noastră. Atenţie dragilor, voi toţi care vă închinaţi înaintea lui Dumnezeu! "Dumnezeul nostru ESTE "un foc mistuitor". Nu spune Biblia că a fost şi că acum El este doar un prieten îngăduitor şi gata să treacă cu vederea păcatul! NUUUUUU! El este "un foc mistuitor". Asta nu înseamnă că noi nu mai avem voie să râdem sau să ne bucurăm. Credincioşii ar trebui să aibe cel mai sănătos simţ al umorului de pe planetă. Credincioşii trebuie să se bucure de tot ce Dumnezeu le-a dat. Dar, credincioşii nu trebuie să uite că Dumnezeul lor este un foc mistuitor şi că închinarea autentică înaintea Lui este doar atunci când este făcută cu reverenţă şi admiraţie sfântă. Îmi doresc o închinare plăcută în biserica din care fac parte. Şi asta se va întâmpla doar atunci când îl înţelegem pe Dumnezeu. Dacă avem o concepţie biblică despre Dumnezeu, închinarea noastră va fi plină de admiraţie, laudă, adorare, uimire şi recunoştinţă. Să ne ajute Dumnezeu!

Ascultarea şi Închinarea -2

Al doilea munte este Calvarul. Acolo vedem dragostea lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu devine păcat pentru noi ( 2 Cor.5:21; Gal.3:10,11 ). Acolo pe Golgota, Fiul lui Dumnezeu moare pentru a oferii iertare şi salavre tuturor care cred în lucrarea lui de ispăşire. Golgota reprezintă pe Dumnezeu. Sinai şi Golgota nu pot fi separaţi. Dumnezeu este un Dumnezeu al celor doi munţi. Amândoi trebuie păstraţi în echilibru în sufletele noastre. Dumnezeu un foc mistuitor şi Dumnezeu o dragoste mistuitoare. Atunci când ne postăm între cei doi munţi, se schimbă ceva în noi! Ce se schimbă? Se naşte ascultarea de Dumnezeu care este "ca un foc mistuitor" şi Se naşte închinarea înaintea Dumnezeului care m-a iubit aşa de mult! Ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Citeşte Evrei 12:25-27 La Sinai, Dumnezeu vorbea şi oamenii tremurau de frică. la Sinai....nimeni nu dormea în biserică. Şi nici nu se plictiseau. Dar vine o scenă muuuuult mai înfricoşătoare. "Voi mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul". Tot universul va fi zguduit de vocea şi cuvântul lui Dumnezeu. De ce va zgudui tot universul? Ca să rămână lucrurile care nu se clatină ( v.27 ). Ce va fi fără păcat, va rămâne. Copii lui Dumnezeu vor rămâne. Nu vrei ca în momentul acela să rămâi în picioare? Dacă da, ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu. "Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte"! (v.25 ) Ai fost cumva ignorant la Cuvântul Lui? Ai refuzat să îL asculţi? E o nebunie! Cuvântul Lui va dăinui!

Ascultarea şi închinarea

În timpul celui de al II-lea secol un eretic pe numele lui de Marcion a devenit din ce în ce mai agresiv în Asia Mică. Deşi a fost imediat excomunicat, învăţătura sa distructivă a făcut ravagii mai bine de două secole. Marcion credea într-o totală incompatibilitate între Dumnezeul Vechiului Testament şi Dumnezeul Noului Testament. El credea că Dumnezeu Creator al Vechiului Testament nu are nici o legătură cu Dumnezeul Noului Testament, Tatăl Domnului Isus. Marcion a mers chiar şi mai departe alcătuind un nou canon pentru "ucenicii" lui. Acest canon nu conţinea nici o carte din Vechiul Testament şi doar evanghelia după Luca şi 10 epistole pauline fără cele pastorale. Din fericire, învăţătura lui nu a rămas fără replică. Aceasta a venit prin lucrarea foarte puternică a lui Tertulian, intitulată "Împotriva lui Marcion". Învăţătura lui Marcion nu a dispărut însă. Aceasta a fost reactivată în sec.IX de către Friedrich Schleirmacher, care este considerat tatăl liberalismului. El credea că Vechiul Testament trebuie să fie doar un appendix pentru cei interesaţi de istorie. Teologia liberală a încercat să separe ce numeau ei "un Dumnezeu primitiv" al Vechiului Testament de Dumnezeul "civilizat" al Noului Testament. De ce am adus vorba despre Marcion? Pentru că învăţătura lui este activă şi astăzi. Marcionismul este prezent şi în biserica noastră. Ucenici au lui Marcion găseşti prin toate bisericile evanghlelice. Este adevărat că Noul Testament ne oferă o revelaţie mai completă a lui Dumnezeu decât Vechiul Testament, pentru că Noul Testament ne vorbeşte despre Domnul Isus. Este adevărat că noi nu mai trăim legaţi de legile ceremoniale ale Vechiului Testament. Dar cu toate acestea, Dumnezeu căruia ne închinăm "...este aceelaşi ieri şi azi şi în veci." ( Ev.13:8 ) Din păcate unii creştini astăzi sunt atât de analfabeţi în ce priveşte Scriptura, încât au o idee foarte sentimentală despre Dumnezeu. Şi asta, datorită lipsei de înţelegere Vechiului Testament. Ei îl tratează pe Dumnezeu ca şi când ar fi un mic dumnezeu care a murit pentru ca să le împlinească nevoile pshihologice. În consecinţă, avem creştini care "îl cunosc pe Isus" dar "nu îl cunosc pe Dumnezeu". Ca să avem o înţelegere corectă a lui Dumnezeu şi apoi o închinare corectă înaintea Lui trebuie să păstrăm cele două paradigme în echilibru: 1. Vechiul Legământ de la Sinai 2. Noul Legământ de la Golgota Iată ce aflăm despre Dumnezeu la muntele Sinai: "Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel." ( Ex.24:17 ) Dumnezeu este "ca un foc mistuitor". Imaginează-ţi scena. Foc. Fum. Tunete puternice. Fulgere. Cutrem de pământ. Şi asta de fiecare dată când vocea lui Dumnezeu rostea cuvintele celor zece porunci. Scena ne comunică adevărul că Dumnezeu este transcendent. El este perfect, bun şi sfânt. În mânia Lui El judecă. Păcătoşii sunt speriaţi de prezenţa Lui. Fiecare credincios trebuie să prindă această viziune a lui Dumnezeu. El este un foc mistuitor. Cât de mult avem nevoie de această realizare în bisericile noastre, acolo unde închinarea este făcută cu atâta nepăsare şi uşurinţă. Auzim uneori îndemnul unorari care mestecă gumă şi tocmai ce s-au "distrat" cu lucrurile lumii: "hai să ne şi închinăm!" Ooooooo! Eu nu m-aş grăbi! Atenţie! Cu mare grijă! Dumnezeul înaintea căruia ai de gând să te închini.......ESTE CA UN FOC MISTUITOR! Doamne, ai milă de noi!

Concert Vitamina C- #2 (LIVE)

Iată o formaţie bine cotată în rândul tinerilor români evanghelici. Ascultaţi cântarea şi priviţi reacţia participanţilor. Iată ce înseamnă repetarea excesivă a cuvintelor pentru a face atmosferă şi pentru a manipula emoţiile participanţilor. Unde este conţinutul consistent de Adevăr Biblic? Poate voi îl găsiţi. Eu nu am reuşit!

ÎNCHINAREA: un teren de război - 2

Principiul nr.2:

SCOPUL PRINCIPAL AL ÎNCHINĂRII PRIN MUZICĂ ESTE ÎNVĂŢAREA ADEVĂRULUI.

Adică cum? Adică, scopul muzicii în biserică nu este să ne dezmorţim, să strângem colecta sau să satisfacem preferinţele personale. Scopul cântării pe care o cântăm cu toţii este să comunice bisericii, adică nouă tuturor un adevăr, o învăţătură biblică, un principiu de viaţă din Scriptură. Este un fel de studiu biblic pe note muzicale. Sunt două texte în Scriptură care vorbesc direct la acest subiect al cântatului. Hai să le luăm pe rând. Primul este în Coloseni 3:16 "Cuvântul lui Cristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră." Al doilea este în Efeseni 5:19 "Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului." Acestea sunt singurele pasaje din Noul Testament care se adresează în mod direct problematicii muzicii din biserica Noului Testament. Este foarte clar că scopul muzicii în biserică este acela de instruire în adevărul Scripturilor. Celelalte scopuri, cum ar fi expresia emoţiilor noastre sunt secundare şi inferioare. Apostolul Pavel spune în 1 Corinteni 14:15 "Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul dar mă voi ruga şi cu mintea. Voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea." Conform, imaginii biblice despre închinare, dacă nu avem revelaţia adevărului, dacă nu avem un conţinut de adevăr, NU AVEM ÎNCHINARE! Punct! Ce înseamnă asta? Înseamnă să fim atenţi la cuvinte care nu sunt biblice. Unii sunt interesaţi doar de ritm. Înseamnă să fim atenţi la conţinutul cântărilor. Înseamnă să nu lăsăm ca acompaniamentul muzical să acopere sau să oprească biserica de la a înţelege cuvintele cântării. Uneori atât de tare este volumul încât nu mai înţelegi ce vrea să comunice. Înţelegi melodia şi ritmul, dar adevărul care trebuia să ajungă în mintea participanţilor a fost furat. Înseamnă să fim atenţi la repetarea excesivă a unor versuri fără conţinut consistent de adevăr biblic. Este cazul unor cântări contemporane în care se folosesc două sau trei versuri sau un verset scos din contextul lui. Care este scopul acestor cântări scurte şi simpliste? Unii lideri de închinare contemporană au explicat de ce s-a folosit această lirică simplă, repetativă şi foarte instrumentală. Scopul este de a oferi tuturor o "încurajare", o euforie emoţională. Greşit! Scopul cântări nu este emoţia mea şi nici manipularea emoţională a altora. Ooo, da, sigur că este o varietate de emoţii prezentă în cadrul închinării autentice. Aceste emoţii însă sunt reacţia naturală a omului în faţa păcatului sau a mântuirii extraordinare oferite de Dumnezeu. Ele reprezintă, atenţie, o REACŢIE, un REZULTAT al închinării. Ele nu reprezintă SCOPUL închinării, aşa cum îşi propun mare parte din liderii de închinare contemporani. Stilul, gusturile şi preferinţele nu se discută. Se discută însă CONŢINUTUL. Iar acest conţinut trebuie să se potrivească cu FORMA în care îl aşezi. ( dar despre formă altă dată ) Mă rog să nu îl ofensăm pe Dumnezeu cu ceea ce noi numim câteodată ÎNCHINARE ( citeşte te rog, Isaia 1 şi Psalmul 50 ).

ÎNCHINAREA: un teren de război!

Atunci când ai rostit cuvântul "închinare" toate privirile se îndreaptă spre tine. Toţi aşteaptă. Toţi vor să vadă în ce categorie să te pună. Ce etichetă ţi se potriveşte. Contemporan? Tradiţional? Cartea neagră? Cartea roşie? Închinarea nu este un subiect fără importanţă. Conform Mărturisirii de la Westminster, scopul omului este "glorificarea lui Dumnezeu". Atunci, închinarea, glorificarea lui Dumnezeu este extrem de importantă. Cum să ne închinăm ? Cuvântul lui Dumnezeu defineşte şi delimitează închinarea. Nu totul se potriveşte. Vreau doar să vă invit să privim la câteva principii biblice ale închinării prin muzică. Principiul nr.1: ÎNCHINAREA ESTE RĂSPUNSUL NOSTRU LA REVELAŢIA CARACTERULUI ŞI LUCRĂRILOR LUI DUMNEZEU. Acest răspuns include participarea colectivă în predicare, rugăciune, laudă, dărnicie şi slujire. Cuvântul Vechiului Testament pentru "închinare" înseamnă literal "a te proşterne înaintea cuiva ca şi recunoaştere a superiorităţii sale". Asta a făcut David când s-a plecat în faţa lui Saul ( 1 Sam.24:8 ). Asta a făcut şi Rut în faţa lui Boaz ( Rut 2:10 ). Închinarea este răspunsul noastru faţă de caracterul lui Dumnezeu ( Ex.34:6-8 ) sau faţă de lucrările Lui ( Luca 5:8; Apoc.5:8 ) sau faţă de promisiunile Lui ( 2 Cronici 10:18 ). Fără o revelaţie este imposibil să te închini lui Dumnezeu. Lucrările Lui, caracterul Lui, promisiunile Lui sunt găsite în revelaţia Sa: Cuvântul lui Dumnezeu. Lauda, mulţumirea, mărturisirea, cântarea, dărnicia şi proclamarea Cuvântului sunt elemente ale unui serviciu de închinare. Deci, predicarea şi colecta sunt considerate de Dumnezeu ca şi "închinare" la fel ca şi muzica. Închinare este fiecare act de ascultare faţă de Dumnezeu în viaţa de zi cu zi. Nu ştiu de ce s-a imprimat în mintea tinerilor ideea că numai cântarea este închinare. Cred că parte din cauză este şi folosirea greşită a termenilor, precum: "invităm grupul de închinare să vină în faţă". Cum adică "grupul de închinare?" Ceilalţi care rămân în bănci ce sunt? Ce fel de grup sunt ei? Şi ceilalţi reprezintă grupul de închinare. Toată biserica este grupul de închinare. Toţi ne închinăm prin cântare, apoi prin rugăciune, apoi prin dărnicie, apoi prin slujire. Închinarea nu reprezintă doar cele 6 cântări cântate cu un grup în faţă. Închinarea este şi atunci când conduci maşina, şi atunci când scrii pe blog. Închinarea este un stil de viaţă! Nu este închinare doar simpla adunare de câţiva tineri care încep să cânte câteva cântări preferate. Asta făceau şi cei din cenaclul Flacăra a lui Adrian Păunescu. Închinarea înaintea lui Dumnezeu este o reacţie! Un răspuns. La ce? La Cuvântul Lui! La Revelaţia LUI! De aceea, nu există închinare autentică fără Cuvânt. A fost o adevărată încântare să stau de vorbă cu fratele Alexandru Groza şi să îl întreb: "frate Groza, da, cântarea aia cum aţi compus-o? Da, aialaltă?" Fiecare cântare compusă de fratele Groza sau fratele Moldoveanu nu au fost compuse pentru că se plictiseau. Au fost răspunsurile lor la felul cum Dumnezeu lucra, la felul cum Dumnezeu le vorbea, la promisiunile admirabile ale lui Dumnezeu. Nu s-au putut abţine şi au răspuns Acestui Dumnezeu compunând aceste cântări. Nu mă mir că de fiecare dată când le cânţi vibrează inima şi sufletul nostru. Iată mesajul unei astfel de cântări: Chiar dac-ar sa fi sa-ndur, din greu, o Dureri si lacrimi si suspine, /: Ajuta-mi, Dumnezeul meu, o Sa nu pot sa ma las de Tine! : / Chiar dac-ar fi sa fiu rapit o Si-n noapte dus de maini haine, /: Oricat inchis si chinuit, o Sa nu pot sa ma las de Tine! :/ Chiar dac-ar fi sa mi se ia o Tot ce-am avut pe langa mine, /: Sarac si gol de-as ramanea, o Sa nu pot sa ma las de Tine! :/ Chiar dac-ar fi sa zac flamand, o Bolnav, uitat la usi straine, /: Lovit si alungat, nicicand o Sa nu pot sa ma las de Tine! :/ Chiar dac-ar fi cei dragi ai mei o Rapiti si dusi de langa mine, /: Zdrobit de dorul dupa ei, o Sa nu pot sa ma las de Tine! :/ Chiar dac-ar fi sa stiu ca mor, o Departe dus in zari straine... /: Tanjind de-al casei mele dor, o Sa nu pot sa ma las de Tine! :/ Chiar dac-ar fi sa fiu ucis o De cei cu maini de sange pline, /: Pan' la sfarsit, sa spun deschis · Ca nu pot sa ma las de Tine! :/ Iar pentru toate acestea, sus, o Tot ce-mi doresc eu de la Tine, /: E ca sa vad atunci, Isus, o Ca nici Tu nu Te lasi de mine!... :/

Două mame-MARI !

Aici este bunica (mamarea) din Năvodari. Dobrogea. Acum este în Oradea şi abia aşteaptă întâlnirea cu Domnul în veşnicie. Îmi amintesc şi acum cum mă ţinea de mână pe drumul destul de lung pe care îl făceam Duminica spre biserica din Năvodari. Rămasă văduvă de tânără a crescut 7 copii şi câţiva nepoţi. Şi-a înmormântat 3 copii. Nu şi-a permis să-şi ducă copii la doctor aşa că ea era cea care le dregea bolile. I-a tăiat sub limbă atunci când aveau hepatită, le spărgea amigdalele cu degetul atunci când făceau roşu în gât. Pe lângă metodele astea era şi rugăciunea fierbinte. Avea un simţ al umorului foarte dezvoltat ( stilul oltenesc combinat cu dobrogean ).

Aici este bunica (mamarea) de la Tătărăşeni. Moldova. Acum este cu Domnul în veşnicie. A rămas văduvă de tânără. Soţul ei s-a înbolnăvit de leucemie la vestea că mezinul familie, Jean, de 6 ani s-a înecat în iazul din spatele grădinii. Ceilalţi doi băieţi au plecat să lucreze în ţară. Nu a suportat ideea că nu poate să citească scrisorile trimise de băieţi şi aşa s-a apucat singură să înveţe să citească şi să scrie. Manualul ei a fost ziarul şi Biblia. Şi a reuşit. Şi ea avea un umor moldovenesc foarte bine dezvoltat. Ea este cea care mi-a scris pe o Biblie, două cuvinte: "La revedere". În casa ei s-a făcut biserică. La acel amvon am predicat pentru prima oară ( biserica era goală ).

"Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta..."

( 2 Timotei 1:5a )

Proorocii de ieri, prefăcuţii de azi!

O persoană nepocăită m-a oprit în parc şi m-a întrebat dacă mai există prooroci astăzi. Mama ei, baptistă, este vizitată de astfel de "prooroci" şi primeşte fel de fel de mesaje. Ei spun că mesajele vin din partea lui Dumnezeu. Trist este că un baptist ( baptiştii au fost întotdeauna loiali Cuvântului Sfintei Scripturi chiar dacă asta a însemnat prsecuţii ) este momit aşa de uşor de această învăţătură a zilelor noastre. Dacă vrem speranţă, dacă vrem ceva care să ne poarte prin viaţă, atunci nu de prooroci contemporani avem nevoie, nu de minuni şi semne. Avem nevoie de Scripturi. Au existat două feluri de prooroci: 1. cei a căror profeţii nu se împlinesc. Aceştia sunt descrişi în Deuteronom 18:21-22. Este interesant că ei există şi chiar dacă proorociile lor sunt nişte păcăleli, sunt destui care continuă să-i urmeze. Nu pot să-i înţeleg. 2. cei a căror profeţii se împlinesc, fac şi minuni dar rămân tot eretici datorită falselor doctrine în care cred. Aceştia sunt descrişi în Deuteronom 13: 1-3. Am auzit acest argument folosit de foarte mulţi: "dar, frate Adi s-a împlinit exact cum mi-a zis!" Şi ce dacă? Împlinirea proorociei nu este o confirmare a a faptului că proorocul este trimis de Dumnezeu. Trebuie şi o verificare a teologiei lui. Doctrina pe care o propovăduieşte este importantă. Duminică dimineaţă voi predica cu ajutorul Duhului Sfânt despre proorocii de ieri şi prefăcuţii de azi. Doar încă un gând: Astăzi nu mai avem nevoie de prooroci şi mesaje directe de la Dumnezeu. Avem revelaţia completă: Sfânta Scriptură, Biblia. Este suficientă să conducă pe cineva din împărăţia întunericului în împărăţia luminii. Este suficientă şi de folos "să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinicpentru orice lucrare bună"( 2 Tim.3:16,17 ). Deci, nu am nevoie de nici un mesaj extra-scriptural. Nu am nevoie de nici un prooroc să-mi spună ceva de la Dumnezeu. Eu am Cuvântul lui Dumnezeu în mâna mea chiar acum: Biblia. Ce frumos sună cântarea....şi vă rog să vă uniţi cu mine şi să cântăm : "Sfânta Scriptură deschisă, Ea poate îndrepta starea; Prin ea oricine în lume, POate afla fericirea. O, sfânt Cuvânt, Rază din cer, Luminează în tot locul! Până când toţi s-or mântui, S-a schimba-n zi-ntunericul. Cartea-asta Dumnezeu ne-a dat, Ea-i izvorul fericirii Când noaptea morţii va sosi, Razele ei vor strălucii.

Poate un pocăit să fie posedat de demoni?

De la început vreau să reafirm că Scriptura, Cuvântul Divin este sursa de adevăr despre tot ce vrem să aflăm despre Diavol şi demoni.

Pot demonii să locuiască într-un credincios adevărat?

Pot demonii să intre pe vreo uşă deschisă şi să se instaleze în viaţa copilului lui Dumnezeu? Cei care sunt fascinaţi de această luptă spirituală spun că este posibil. I-am întins Biblia unuia dintre ei, cerându-i să-mi arate în Biblie suportul lor pentru această practică. A rămas blocat! Răspunsul lor nu se bazează pe Scriptură, ci pe experienţe subiective. În discursul lor, nu vei auzi pasaje din Biblie, sau versete din epistolele apostolului Pavel, dar vei auzi foarte multe experienţe, întâmplări, vindecări, senzaţii şi iar experienţe.

Nu avem nici un exemplu biblic clar în care un demon a locuit în viaţa unui credincios veritabil. În nici o epistolă din Noul Testament nu găsim vreo avertizare cu privire la posibila invadare a demonilor. Nu găsim în epistole o învăţătură cum să scoţi demonii din credincios sau necredincios. Domnul Isus şi apostolii au fost singurii care au scos demonii şi în absolut fiecare caz a fost vorba de necredincioşi.

Învăţătura colectivă a Scripturii este că demonii nu locuiesc în viaţa unui credincios.

Iată ce spune 2 Corinteni 6: "Ce înţelegere poate fi între Cristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: "Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu" (v.15,16).

În Coloseni 1:13, apostolul Pavel spune că Dumnezeu "ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui". Mântuirea aduce eliberarea de sub tirania Diavolului.

În Romani 8:37 Scriptura spune că suntem mai mult decât biruitori prin Isus Cristos. Iar în 1 Cor.15:57 Biblia ne spune că avem biruinţă prin Domnul nostru Isus Cristos. În 1 Ioan 2:13 Cuvântul Divin spune că am biruit pe cel rău iar în 4:4 ni se spune că Duhul Sfânt care este în noi este mai mare decât cel ce este în lume, adică Satan.

Cum poţi să afirmi aceste promisiuni şi în acelaşi timp să crezi în posedarea demonilor a unui copil al lui Dumnezeu?

Scoaterea demonilor este o practică fascinantă pentru mulţi şi astăzi! Sunt unii care cred şi caută astfel de practici.

În Matei 12:43-45, Domnul Isus este enervat de cei care vor doar să vadă semne şi minuni. În loc să le sature curiozitatea, Domnul Isus le spune despre nevoia lor de mântuire. Sufletele lor nu sunt "ocupate". Duhul Sfânt nu este acolo. Aceste suflete sunt goale şi disponibile pentru demoni. Nu este vorba de credincioşi ale căror trupuri reprezintă un adevărat Templu al Duhului Sfânt ( 2 Cor.6:16 ).

Conform lui 1 Petru 1:5, când Domnul Isus locuieşte în viaţa unei persoane, acea persoană este "păzită de puterea lui Dumnezeu".

Atenţie acum ce se întâmplă atunci când eşti născut din Dumnezeu!

Iată: "Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el" (1 Ioan 5:18).

Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei care sunt specializaţi în "scoaterea duhurilor". Ei sunt cei care au nevoie de eliberare. Când Duhul Sfânt locuieşte în mine sau în tine, nici un demon, nici zece demoni nu vor îndrăzni să-şi facă casă în viaţa mea sau a ta. Locuinţa demonilor este un semn că acolo lipseşte mântuirea, lipseşte Duhul Sfânt.