Unde îl vrei pe Isus? Pe cruce sau în cer?

Lucas, fiul meu a împlinit 3 ani pe 19 iulie. I-am spus acum vreo două seri, că Domnul Isus a murit pe cruce în locul lui, în locul meu, în locul mamei, în locul nostru. Noi trebuia să murit dar El a vrut să moară pentru noi. Reacţia lui a fost că îi venea să plângă. M-am bucurat în inima mea. Bună reacţie la acest mesaj. Şi acolo, pe cruce, Domnul Isus a murit. A fost pus într-un mormânt şi o piatră mare a fost aşezată la intrare. Dar Domnul Isus care este Tare şi Puternic a înviat, a ieşit afară şi ne-a spus că se duce să ne pregătească un loc frumos în cer şi apoi vine să ne ia acolo cu El. Reacţia lui: "vreau şi eu acolo". Iară m-am bucurat! Dar de acolo de sus Domnul Isus - am continuat eu- se uită aici jos pe pământ să vadă cine e cuminte. Şi dacă vede pe cineva care nu este cuminte, se supără şi nu îl primeşte în cer. Îl duce în foc. Aşa că dacă nu eşti cuminte şi ascultător, Domnul Isus nu te mai ia cu El în cer. Reacţia lui: "tata vreau să-ţi spun ceva la ureche". S-a apropiat de urechea mea şi şoptind mi-a spus: "vreau Domnul Isus să stea pe cruce". Nu m-am bucurat. Am fost trist dar am ştiut că şi el are o fire care nu-i place să fie răstignită. Ar prefera ca această cruce să stea ocupată cu Isus şi să nu ne mai "streseze" cu regulile Lui. I-am spus că Domnul Isus nu mai este pe cruce, ci este în cer şi se uită la noi să vadă cum trăim. A acceptat ideea şi a adormit îngândurat. Probabil că se gândea că nu este "joacă" cu acest Isus! Noapte bună copii! Şi nu uitaţi...Domnul Isus nu mai este pe cruce! Mâine voi fi şi eu la examen. Examen la Teologie Pastorală. Am nevoie de rugăciunile voastre. Mulţumesc şi Domnul să vă dea har în tot ce faceţi.

Examen de BAC

Îmi amintesc noaptea dinaintea primului examen de la bac. Era prin anul 1992. Am ştiut în acea noapte că "l-am prins" de picior pe Domnul şi nu l-am lăsat până când nu mi-a promis că va fi cu mine! Îmi amintesc că am plâns mult în rugăciune. Mult. A fost o rugăciune a disperării. O rugăciune în hohot de plâns. ( Îmi este dor de un astfel de dialog cu Domnul ) Dar nu ştiam ce are de gând să facă! Ştiam că va trebui să facă o minune ca să reuşesc să trec de bac! Cu mine şi cu decizia mea atât de prostuţă....era nevoie de o MARE minune. ( în curând am să vă spun despre ce decizie este vorba ). Uneori ne purtăm ca şi cum nu am avea nevoie de Dumnezeu. Dar atunci când îi facem loc să lucreze în viaţa nostră .....Dumnezeu ne surprinde! Şi ne trezim că îi spunem: "Oooo, dar nu ştiam că poţi să faci asta!" Ne dăm seama imediat că am spus o prostie. EL ESTE DUMNEZEU!POATE TOTUL! ESTE ATOT(aici se include şi bacul)PUTERNIC. Şi de prea multe ori uităm cine este EL! Nu uitaţi dragii mei liceeni: "POT TOTUL PRIN CRISTOS CARE MĂ ÎNTĂREŞTE" Vă voi spune în curând cum a fost bacul meu! Domnul cu voi! Voi sta în rugăciune pentru voi! Adi Condrea

TEHNICA ACADELEI

Iată un fragment dintr-o carte pe care tocmai am citit-o. Este scrisă de A.W. Tozer. (o recomand urgent ) "Aşa am ajuns la o anomalie ciudată: învăţătură scripturală şi practică nescripturală. Thenica acadelei s-a integrat aşa de mult în gândirea religioasă actuală, încât e considerată ceva normal. Orice obiecţie la nebuniile creştinismului actual, precum cele de genul viţelului de aur, este întâmpinată cu replica triumfătoare: "dar îi câştigăm pe oameni!" Îi câştigăm pentru ce? Pentru a fi ucenici adevăraţi? Pentru a purta crucea? Pentru lepădare de sine? Pentru a se separa de lume? Pentru răstignirea cărnii? Pentru o trăire sfântă? Pentru un caracter nobil? Pentru a dispreţui comorile lumii? Pentru o severă auto-disciplină? Pentru a-L iubi pe Dumnezeu? Pentru o predare totală lui Cristos? Desigur, răspunsul la toate aceste întrebări este NU! Ce părere ai?.......Eşti pus pe gânduri? Ăsta e semn bun! Domnul cu tine...şi să nu accepţi "acadeaua" lumii.

Asta e părerea mea, ce vreţi?

Trăim vremuri interesante. Iată o ştire pe care am citit-o de pe net http://seattletimes.nwsource.com/html/localnews/2003751274_redding17m.html Rev. Ann Holmes Redding este preot la biserica Episcopală St. Mark din Seattle. A absolvit Brown University, are două masterate si un Ph.D. în Teologia Noului Testament de la Union Theological Seminary din New York. Se declară a fi şi creştină şi musulmană. Musulmană este de 15 luni. Creştină de peste 20 de ani. Vă las să citiţi voi ştirea din Seattle Times. Eu însă vreau să mă dumiresc un pic. Cum poţi fi şi creştină şi musulmană? În acelaşi timp? Cum a ajuns Ann Holmes Redding la această situaţie contradictorie? În primul rând a declarat că ea nu a crezut în divinitatea lui Isus. Iar apoi, nu a crezut în păcatul originar şi în poluarea pe care a adus-o în viaţa fiecăruia. Aceste două mari erezii, au condus-o la islam care nu crede că Isus este divin şi nu crede că oamenii se nasc păcătoşi, ci ei se nasc cu o înclinaţie de supunere faţă de Allah. În Islam, Adam şi Eva au păcătuit dar apoi s-au rugat pentru iertare şi Allah i-a iertat. Adam a fost primul profet al lui Allah. Această "păstoriţă" a bisericii episcopale nu a putut accepta aceste două adevăruri care sunt fundamentale în creştinism. Soluţia? Este aceeaşi pe care mulţi o aleg şi astăzi. Mergem la super-market şi ne cumpărăm ce vrem. Punem în coş un pic şi din creştinism, şi din islam, şi din păgânism, şi de la carismatici, şi ceva dulce, şi ceva acru, şi ce amar....că doar Biblia spune "cercetaţi toate lucrurile şi alegeţi ce este bun". Şi dacă cineva "îndrăzneşte" să ne spună că nu se potriveşte "perele" cu "murăturile".....intrăm în defensivă şi îi spunem pe un ton tăios: "ce vreţi? aşa îmi place mie!" iar în faţa acestui argument, ne aşteptăm să nu mai fie nici o replică! Este argumentul suprem! Astăzi, religia nu este un set de credinţe despre ceea ce este adevărat şi fals. Religia este o preferinţă, o alegere. Noi credem în ce ne place. Credem ce vrem să credem. Când nu există adevăruri absolute, intelectul face loc voinţei. "Îmi place cântarea asta!" .... de ce oare ? "Nu îmi place predica asta!"...de ce oare? Religiile postmoderne nu cer evidenţe sau dovezi. Dacă îţi place şi vrei să fie adevărat pentru tine, acesta este singurul criteriu în alegerea religiei. Moralitatea este o chestiune de dorinţă. Ce aleg eu şi ce îmi place mie, nu este numai adevărat ( pentru mine) dar este şi corect (pentru mine). Nimeni nu are dreptul să "judece" alegerile mele. Avem o generaţie care nu mai este interesată de argumente cerebrale, gândire liniară, sisteme teologice...ci vor experienţe, senzaţii. Avem tot mai multe opinii personale. "asta e părerea mea, frate" "Dar, uite ce spune Biblia..." "poate aşa o fi... dar asta e părerea mea". Nu avem nevoie de păreri personale . Avem nevoie de CONVINGERI! iar convingerile sunt bazate pe Adevărul care nu se schimbă a Scripturilor. Pentru că nu ştim ADEVĂRUL, de aia avem atât de multe opinii personale. Nu poţi fi şi creştin şi musulman. Nu poţi crede în Biblie şi în reîncarnare. Nu poţi merge şi în cor şi la discotecă. Nu poţi merge şi după Dumnezeu şi după lume. DA! Pur şi simplu NU SE POATE! Şi nici nu contează ce părere ai despre asta! Contează însă ce spune Biblia: "Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altă Evangheliei. Nu dor că este o alăt Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne evanghelia lui Cristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de ceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!" ( Galateni 1:6-8 ). Doamne, nu ne lăsa să avem opinii. Ajută-ne să avem ....CREDINŢĂ! CREDINŢA CARE NU DĂ ÎNAPOI!

Tata

Ieri în biserică am onorat prezenţa taţilor. Este binecuvântarea Domnului să ai un tată. Azi am vrut să vorbesc cu tatăl meu. Nu am putut pentru că este plecat. Unde? În Ucraina. În misiune. Merge acolo în fiecare lună pentru a-i ajuta pe fraţii care au cerut ajutor. Şi sunt mândru de tatăl meu. Îmi amintesc de vremurile când tata mă lua cu el la serviciu şi mă lăsa să apăs pe butoane. Un singur buton pe care îl apăsam pornea o imensă turbină de epurare a apei. Acolo lucra tata pe vremea aceea. Dar o dată cu apăsarea butonului inima mea devenea o imensă turbină a bucuriei. Tata era cu mine! Mă lua cu el. Am fost primul ucenic al lui în meseria de zugrav. Ce? Nu vă vine să credeţi? Nu vă doresc să aflaţi durerea unui strop de var căzut în ochi. Auuuuu! Petrecea timp cu mine. Aşa am învăţat să fac şi eu cu fiul meu. Îl iau cu mine şi îl las să apese pe butoane. Îl iau cu mine la biserică şi la întâlnirile cu fraţii şi surorile. L-am învăţat să spună "pace" şi să dea mâna cu fraţii. De multe ori simt că mă încurcă, dar mă pocăiesc repede de gândul acesta pentru că ştiu că timpul petrecut cu el se va transforma într-o zi în ......ÎNCREDERE! Doamne, ai milă de fii noştri! Doamne, binecuvântă părinţii noştrii!

On My Cross

Cu ajutorul Domnului ne vom vedea mâine în Casa Lui. Ne acordăm inima să ne închinăm Lui şi să îi mulţumim pentru jertfa Lui!

Via Dolorosa

Vreau să mă duc sus!

Ieri împreună cu fratele Miluţ am fost să vizităm o familie. Nu ştia că mergem. Când am intrat în curte sora a început să plângă. Ne-a spus că de bucurie. Chiar s-a gândit cum să facă să ne cheme la ei acasă. În mintea mea am mulţumit repede Duhului Sfânt pentru imboldul de merge acolo. Am intrat în casă. Am ajuns în camera unde pe pat era fratele nostru. Nu mai poate să se mişte de câteva săptămâni. Nici afară nu mai poate să meargă. Ne-am aşezat lângă patul lui şi ne-a spus în şoaptă printre suspine că vrea să se ducă... sus. "VREAU ACOLO SUS"! În mintea mea răsună şi acum dorinţa fratelui: "Vreau acolo sus". Ce gând sublim! Ce arzătoare dorinţă! Doresc şi eu o astfel de trăire. Nu vreau să ajung la pat, bolnav şi schilod pentru a dori "ţara de sus". Vreau să mă îndrăgostesc de cer acum, în mijlocul binecuvântărilor ce le primesc aici jos, vreau acolo sus. Să mor? Parcă aş avea dorinţa mai degrabă să fiu îmbrăcat peste cortul acesta cu locaşul ceresc ( 2 Cor.5:2 ). Ce repede sunt vrăjit de lumea asta de aici şi uit să mai cânt cântarea "spre cer doresc a mă grăbi păşind mai sus din zi în zi". Ooo, aş vrea mai sus, şi mai sus şi apoi, un pic mai sus. "Doresc să urc mereu mai sus privind la chipul Tău, Isus, prin Duhul Sfânt să cresc mereu din slavă-n slavă, Domnul meu!" După plecarea noastră sunt sigur că fratele nostru de pe pat a ajuns un pic....mai sus! Dar şi eu astăzi după întâlnirea cu el, am urcat un pic.... mai sus. "Doamne, te rog ridică-mă şi-oi sta încrezător pe calea Ta; să mă ajuţi a mă-nălţa mai sus, mai sus, în slava Ta!" ambasadorul

Nu este suficient să asculţi

Cineva m-a întrebat dacă este suficent să asculţi Cuvântul ca acesta să poată lucra în inimă ? Vreau să dau o parte din răspuns. Nu este suficient să asculţi Cuvântul. Trebuie să-mi umplu mintea cu el pentru ca Duhul lui Dumnezeu să-l poată folosi pentru a mă transforma. Cum pot să fac asta ? PRIMEŞTE CUVÂNTUL ( Iacov 1:19-21 ) În pilda semănătorului, vedem cum receptivitatea noastră va determina dacă Biblia va prinde rădăcină şi apoi să aducă roadă. Domnul identifică trei feluri de pământ: - bătătorit ( mintea închisă ) - mărăcini ( o minte ocupată ) - stâncos ( o minte superficială ) CITEŞTE CUVÂNTUL STUDIAZĂ CUVÂNTUL ( Iacov 1:25 ) 2 Tim.2:15 „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n`are de ce să -i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvîntul adevărului.” Sunt 3 erori care trebuie evitate: - Nu scoate o idee cu preţul sacrificării interpretării corecte. ( nu pescuim un înţeles) - Evită studiul superficial. Avem nevoie de stăruinţă. 1 Tim.5:17 „Presbiterii (Sau: bătrîni.) cari cîrmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales ceice se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura, pe care o dau altora.” - Spiritualizarea sau alegorizarea Scripturii. ( Ierihonul şi căsătoria ). În drum spre Emaus Domnul Isus le-a tâlcuit ( hermeneuo). Ce este o hermeneutică adevărată? 1. PRINCIPIUL LITERAL. Care sunt semnificaţiile naturale, normale ale cuvintelor folosite? Dacă există limbaj figurativ, simbolism şi alegorie trebuie să căutăm înţelesul literal al cuvintelor. ( rabinii din perioada intertestamentară – echivalentul numeric al fiecărei litere din alfabetul evreiesc. Avraam = 318 atâţia slujitori a avut. Orice este posibil ) 2. PRINCIPIUL ISTORIC. Dacă înţelegi cadrul istoric textul se va explica singur. 3. PRINCIPIUL GRAMATICAL. 4. PRINCIPIU SINTEZEI. Nici o parte a Scripturii nu contrazice o altă parte a ei. Un singur autor a inspirat Biblia: DS. Azi NT este complet, este ca o orchestră simfonică. 5. PRINCIPIU PRACTIC. Ce legătură are cu mine? E nevoie de Duhul Sfânt ca să ne lumineze. 1 Cor.2:12,14 „Şi noi n`am primit duhul lumii, ci Duhul care vine dela Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe cari ni le -a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate dela înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate dela Duhul Sfînt, întrebuinţînd o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte.” Mă rog ca acest Cuvânt să locuiască din belşug în noi! ambasadorul

Acceptă Autoritatea Bibliei

2 Timotei 3 Trăim vremuri grele. Vremuri = epoci, mişcări, oportunităţi Grele = „kalepos” = cumplit, periculos. (este exact termenul folosit pentru a-l descrie pe îndrăcitul din Gadara ) Vremuri care pun în pericol adevărul. Pun în pericol Biserica. Pun în pericol Evanghelia. Ele întotdeauna au fost dar v.13 ne spune că va fi din ce în ce mai periculoase. Astăzi este şi mai greu pentru că s-au acumulat toate aceste pericole. PRIMA EPOCĂ PERICULOASĂ A ÎNCEPUT ÎN SEC.4 ŞI S-A NUMIT: SACRAMENTALISMUL. Constantin, Imperiul roman şi Biserica catolică care au creat un sistem. Mânturea este primită printr-un ritual în mod automat. Sacramentalismul a devenit un duşman al harului şi al credinţei, al relaţiei personale cu Mântuitorul. A fost şi un instrument de persecuţie şi execuţie a credincioşilor adevăraţi. Abia în sec-16, reforma a început să lovească în aceast duşman. ÎN SEC.18 O ALTĂ VREME PERICULOASĂ A ÎNCEPUT: RAŢIONALISMUL. Renaşterea şi revoluţia industrială a făcut ca omul să gândească pentru el. A început să inventeze fel de fel de lucruri şi să se gândească la libertatea lui de exprimare. Raţiunea a mers aşa de departe încât minunile Bibliei, inspiraţia divină şi Evanghelia harului au fost aruncate la coşul de gunoi. Aceste două vremuri nu au dispărut, le avem şi astăzi. Religiile mari se bazează pe sacramentalism. Iar seminariile teologice sunt măcinate de raţionalism. UN AL DUŞMAN ESTE POLITICISMUL. ECUMENISMUL: să dăm la o parte dogma şi să fim una. Să nu ne împărţim pe doctrine. Şi s-a inventat termenul de „etica lui Isus”. Domnul Isus a fsot aşa de bun încât nu ar fi supărat pe nimeni. ÎN ANII 60 A APĂRUT VREMEA EXPERIMENTALISMULUI. Adevărul trebuie simţit. Adevărul vine prin intuiţie. Adevărul vine prin viziuni sau profeţii sau revelaţii speciale. ÎN ANII 80 A APĂRUT SUBIECTIVISMUL. ÎN ANII 90 A APĂRUT MISTICISMUL ŞI PRAGMATISMUL. În anii 90 A APĂRUT ŞI SINCRETISMUL: toţi avem acelaşi Dumnezeu. cineva a scris şi ocarte, cum că ar fi fost în cer şi acolo l-a întâlnit pe Mohamed, pe Confucius, pe Buda, atei şi evreii. Toţi erau acolo. Biblia trebuie să devină standardul pentru viaţa mea. Ea trebuie să fie busola pentru direcţia vieţii mele. Ea este consilierul care mă sfătuieşte înainte de o decizie. Ea este cota de nivel pentru evaluările pe care le fac. Ea are primul şi ultimul cuvânt. Biblia este o carte unică. Este demnă de încredere. Ambasadorul

De cand este lumea, fiecare copil se lauda cu tatal lui. Baietasul unui capitan de infanterie se lauda cu ispravile lui tata: “Tata este inginer in armata. Stii muntii Alpi? “Da”, i-a raspuns fetita unuia de la marina, “ii stiu”. “Tatal meu i-a facut”. Fetita nu s-a lasat mai prejos: “Ai auzit de Marea Moarta?” “Da”. “Tatal meu a omorat-o”.

Ce s-a întâmplat cu Biserica lui Cristos? Ce s-a întâmplat cu biserica lui Cristos, cea care a trebui să fie plină de entuziasm? Ce se întâmplă de câţiva ani încoace că predicile, cântările şi programele sunt receptate cu tot mai puţină emoţie? Bifăm activităţi religioase şi plecăm fără bucurie. Aventurile misionare de pe vremea raţiilor de benzină sunt deja lucruri uitate. Avem tot mai multe emisiuni preferate şi tot mai puţine activităţi preferate. Avem tot mai mulţi fani a tot felul de persoane şi formaţii şi tot mai puţini care au modele şi învăţători la care poţi merge acasă. Minciuna şi realitatea deformată intrată pe ecranele de sticlă sau zare şi internet, ne-a afectat dramatic capacitatea de reacţie la realitatea cotidiană. Accidentul, creierii împrăştiaţi, oameni striviţi sau bătuţi nu ne mai fac să ne gândim la graniţa dintre viaţă şi moarte. Simţurile ni s-au atrofiat, sentimentele au pălit. Pentru a motiva reacţii normale e nevoie de ceva mult mai spectaculos, este nevoie de senzaţional, e nevoie de Surprize-Surprize, de Iartă-mă şi Din dragoste, de tot felul de improvizaţii. Mă întreb ce doză le va trebui copiilor noştri pentru a putea declanşa lacrimi şi impresii, dacă nouă ne trebuie 2 ore de tot felul de surprize ca să lăcrimăm?? Isus a venit să proclame Evanghelia, nu să facă minuni! Ioan a venit ca un glas ( Ioan 1:12 ) Cea mai mare valoare a bisericii Domnului Isus este predicarea CUVÂNTULUI, ADEVĂRULUI. Cea mai mare nevoie a lumii în care trăim este auzirea ADEVĂRULUI. Dacă vrem să trăim o viaţă împlinită aici Dacă vrem să trăim o viaţă plenară chiar sub aceste influenţe, avem nevoie să ne lăsăm influenţaţi de Bibliei. Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, este ceea ce generează viaţă, creează credinţă produce schimbare îl sperie pe diavol cauzează minuni vindecă răni clădeşte caracter transformă circumstanţe împarte bucurie trece peste împotriviri biruie peste ispite curăţă mintea aduce lucruri în fiinţă şi ne garantează veşnicia. NU O LUA ÎN GLUMĂ. Mulţi creştini astăzi suferă de anorexie spirituală şi sunt malnutriţi spiritual pentru că nu se hrănesc cu acest Cuvânt: lapte, pâine, hrană tare şi miere. Pentru a fi un ucenic sănătos al Domnului, hrănirea cu acest Cuvânt trebuie să fie o prioritate pentru tine. Asta înseamnă să rămâi în Cuvânt: „dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi Cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.”

Mirosul turmei

Cineva mi-a spus ieri că avem o problemă cu igiena în biserică. Adică, unii miros a transpiraţie. Nu am ştiu ce să răspund şi am cerut timp de gândire. Şi m-am gândit la ceva soluţii !? Educaţie? Deodorant? Bănci speciale pentru astfel de probleme "speciale"? Mai mult aer condiţionat? Săpun şi multă apă? Da, sunt soluţii care posibil vor rezolva problema. Dar...doar pentru o vreme! De ce? Pentru că orice am face la exterior, oricât de mult ne-am ocupa cu "cosmetica", realitatea rămâne: suntem o turmă şi un Păstor! Pe Păstor îl ştim. Este Cel ce şi-a dat viaţa pentru oi. Păstorul miroase frumos. Odată ce ai gustat din El, este aproape imposibil să de desparţi de El. Ce nu miroase frumos este turma.Noi. Oile. Încăpăţânate. Fricoase. Fără prea multă raţiune. Se murdăresc atât de repede. Dar sunt iubite de Păstor. Cum? Aşa cum sunt! Atâta timp cât stau cu El, turma este în siguranţă. M-am gândit la 1 Petru 5:2. Suntem chemaţi să păstorim turma lui Dumnezeu....nu de silă, ci de bună voie. Dacă Marele Păstor a iubit "mirosul turmei", vreau să învăţ şi eu să iubesc oiţele Lui. Aşa cum sunt! Chiar dacă unele fac alergie la apă şi săpun ( atenţie! a venit vara şi nu mai este suficient un duş pe săptămână ), suntem chemaţi să îl urmăm ÎMPREUNĂ pe Cel al cărui glas îl cunoaştem! Prefer să miros a turmă de oi...decât a turmă de porci! Prefer să miros a Biserică, decât a lume! Leagă-ne Doamne împreună, cu lanţuri ce nu pot fi rupte! ambasadorul