Vreau să mă duc sus!

Ieri împreună cu fratele Miluţ am fost să vizităm o familie. Nu ştia că mergem. Când am intrat în curte sora a început să plângă. Ne-a spus că de bucurie. Chiar s-a gândit cum să facă să ne cheme la ei acasă. În mintea mea am mulţumit repede Duhului Sfânt pentru imboldul de merge acolo. Am intrat în casă. Am ajuns în camera unde pe pat era fratele nostru. Nu mai poate să se mişte de câteva săptămâni. Nici afară nu mai poate să meargă. Ne-am aşezat lângă patul lui şi ne-a spus în şoaptă printre suspine că vrea să se ducă... sus. "VREAU ACOLO SUS"! În mintea mea răsună şi acum dorinţa fratelui: "Vreau acolo sus". Ce gând sublim! Ce arzătoare dorinţă! Doresc şi eu o astfel de trăire. Nu vreau să ajung la pat, bolnav şi schilod pentru a dori "ţara de sus". Vreau să mă îndrăgostesc de cer acum, în mijlocul binecuvântărilor ce le primesc aici jos, vreau acolo sus. Să mor? Parcă aş avea dorinţa mai degrabă să fiu îmbrăcat peste cortul acesta cu locaşul ceresc ( 2 Cor.5:2 ). Ce repede sunt vrăjit de lumea asta de aici şi uit să mai cânt cântarea "spre cer doresc a mă grăbi păşind mai sus din zi în zi". Ooo, aş vrea mai sus, şi mai sus şi apoi, un pic mai sus. "Doresc să urc mereu mai sus privind la chipul Tău, Isus, prin Duhul Sfânt să cresc mereu din slavă-n slavă, Domnul meu!" După plecarea noastră sunt sigur că fratele nostru de pe pat a ajuns un pic....mai sus! Dar şi eu astăzi după întâlnirea cu el, am urcat un pic.... mai sus. "Doamne, te rog ridică-mă şi-oi sta încrezător pe calea Ta; să mă ajuţi a mă-nălţa mai sus, mai sus, în slava Ta!" ambasadorul