Ascultarea si închinarea - 3

Aş vrea să ne apropiem de textul Scripturii din Evrei 12:28-29

"Fiindcă am primit dar o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este "un foc mistuitor".

Când uităm adevărata natură a lui Dumnezeu, se denaturează închinarea noastră. Atenţie dragilor, voi toţi care vă închinaţi înaintea lui Dumnezeu! "Dumnezeul nostru ESTE "un foc mistuitor". Nu spune Biblia că a fost şi că acum El este doar un prieten îngăduitor şi gata să treacă cu vederea păcatul! NUUUUUU! El este "un foc mistuitor". Asta nu înseamnă că noi nu mai avem voie să râdem sau să ne bucurăm. Credincioşii ar trebui să aibe cel mai sănătos simţ al umorului de pe planetă. Credincioşii trebuie să se bucure de tot ce Dumnezeu le-a dat. Dar, credincioşii nu trebuie să uite că Dumnezeul lor este un foc mistuitor şi că închinarea autentică înaintea Lui este doar atunci când este făcută cu reverenţă şi admiraţie sfântă. Îmi doresc o închinare plăcută în biserica din care fac parte. Şi asta se va întâmpla doar atunci când îl înţelegem pe Dumnezeu. Dacă avem o concepţie biblică despre Dumnezeu, închinarea noastră va fi plină de admiraţie, laudă, adorare, uimire şi recunoştinţă. Să ne ajute Dumnezeu!

Ascultarea şi Închinarea -2

Al doilea munte este Calvarul. Acolo vedem dragostea lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu devine păcat pentru noi ( 2 Cor.5:21; Gal.3:10,11 ). Acolo pe Golgota, Fiul lui Dumnezeu moare pentru a oferii iertare şi salavre tuturor care cred în lucrarea lui de ispăşire. Golgota reprezintă pe Dumnezeu. Sinai şi Golgota nu pot fi separaţi. Dumnezeu este un Dumnezeu al celor doi munţi. Amândoi trebuie păstraţi în echilibru în sufletele noastre. Dumnezeu un foc mistuitor şi Dumnezeu o dragoste mistuitoare. Atunci când ne postăm între cei doi munţi, se schimbă ceva în noi! Ce se schimbă? Se naşte ascultarea de Dumnezeu care este "ca un foc mistuitor" şi Se naşte închinarea înaintea Dumnezeului care m-a iubit aşa de mult! Ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Citeşte Evrei 12:25-27 La Sinai, Dumnezeu vorbea şi oamenii tremurau de frică. la Sinai....nimeni nu dormea în biserică. Şi nici nu se plictiseau. Dar vine o scenă muuuuult mai înfricoşătoare. "Voi mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul". Tot universul va fi zguduit de vocea şi cuvântul lui Dumnezeu. De ce va zgudui tot universul? Ca să rămână lucrurile care nu se clatină ( v.27 ). Ce va fi fără păcat, va rămâne. Copii lui Dumnezeu vor rămâne. Nu vrei ca în momentul acela să rămâi în picioare? Dacă da, ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu. "Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte"! (v.25 ) Ai fost cumva ignorant la Cuvântul Lui? Ai refuzat să îL asculţi? E o nebunie! Cuvântul Lui va dăinui!

Ascultarea şi închinarea

În timpul celui de al II-lea secol un eretic pe numele lui de Marcion a devenit din ce în ce mai agresiv în Asia Mică. Deşi a fost imediat excomunicat, învăţătura sa distructivă a făcut ravagii mai bine de două secole. Marcion credea într-o totală incompatibilitate între Dumnezeul Vechiului Testament şi Dumnezeul Noului Testament. El credea că Dumnezeu Creator al Vechiului Testament nu are nici o legătură cu Dumnezeul Noului Testament, Tatăl Domnului Isus. Marcion a mers chiar şi mai departe alcătuind un nou canon pentru "ucenicii" lui. Acest canon nu conţinea nici o carte din Vechiul Testament şi doar evanghelia după Luca şi 10 epistole pauline fără cele pastorale. Din fericire, învăţătura lui nu a rămas fără replică. Aceasta a venit prin lucrarea foarte puternică a lui Tertulian, intitulată "Împotriva lui Marcion". Învăţătura lui Marcion nu a dispărut însă. Aceasta a fost reactivată în sec.IX de către Friedrich Schleirmacher, care este considerat tatăl liberalismului. El credea că Vechiul Testament trebuie să fie doar un appendix pentru cei interesaţi de istorie. Teologia liberală a încercat să separe ce numeau ei "un Dumnezeu primitiv" al Vechiului Testament de Dumnezeul "civilizat" al Noului Testament. De ce am adus vorba despre Marcion? Pentru că învăţătura lui este activă şi astăzi. Marcionismul este prezent şi în biserica noastră. Ucenici au lui Marcion găseşti prin toate bisericile evanghlelice. Este adevărat că Noul Testament ne oferă o revelaţie mai completă a lui Dumnezeu decât Vechiul Testament, pentru că Noul Testament ne vorbeşte despre Domnul Isus. Este adevărat că noi nu mai trăim legaţi de legile ceremoniale ale Vechiului Testament. Dar cu toate acestea, Dumnezeu căruia ne închinăm "...este aceelaşi ieri şi azi şi în veci." ( Ev.13:8 ) Din păcate unii creştini astăzi sunt atât de analfabeţi în ce priveşte Scriptura, încât au o idee foarte sentimentală despre Dumnezeu. Şi asta, datorită lipsei de înţelegere Vechiului Testament. Ei îl tratează pe Dumnezeu ca şi când ar fi un mic dumnezeu care a murit pentru ca să le împlinească nevoile pshihologice. În consecinţă, avem creştini care "îl cunosc pe Isus" dar "nu îl cunosc pe Dumnezeu". Ca să avem o înţelegere corectă a lui Dumnezeu şi apoi o închinare corectă înaintea Lui trebuie să păstrăm cele două paradigme în echilibru: 1. Vechiul Legământ de la Sinai 2. Noul Legământ de la Golgota Iată ce aflăm despre Dumnezeu la muntele Sinai: "Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel." ( Ex.24:17 ) Dumnezeu este "ca un foc mistuitor". Imaginează-ţi scena. Foc. Fum. Tunete puternice. Fulgere. Cutrem de pământ. Şi asta de fiecare dată când vocea lui Dumnezeu rostea cuvintele celor zece porunci. Scena ne comunică adevărul că Dumnezeu este transcendent. El este perfect, bun şi sfânt. În mânia Lui El judecă. Păcătoşii sunt speriaţi de prezenţa Lui. Fiecare credincios trebuie să prindă această viziune a lui Dumnezeu. El este un foc mistuitor. Cât de mult avem nevoie de această realizare în bisericile noastre, acolo unde închinarea este făcută cu atâta nepăsare şi uşurinţă. Auzim uneori îndemnul unorari care mestecă gumă şi tocmai ce s-au "distrat" cu lucrurile lumii: "hai să ne şi închinăm!" Ooooooo! Eu nu m-aş grăbi! Atenţie! Cu mare grijă! Dumnezeul înaintea căruia ai de gând să te închini.......ESTE CA UN FOC MISTUITOR! Doamne, ai milă de noi!

Concert Vitamina C- #2 (LIVE)

Iată o formaţie bine cotată în rândul tinerilor români evanghelici. Ascultaţi cântarea şi priviţi reacţia participanţilor. Iată ce înseamnă repetarea excesivă a cuvintelor pentru a face atmosferă şi pentru a manipula emoţiile participanţilor. Unde este conţinutul consistent de Adevăr Biblic? Poate voi îl găsiţi. Eu nu am reuşit!

ÎNCHINAREA: un teren de război - 2

Principiul nr.2:

SCOPUL PRINCIPAL AL ÎNCHINĂRII PRIN MUZICĂ ESTE ÎNVĂŢAREA ADEVĂRULUI.

Adică cum? Adică, scopul muzicii în biserică nu este să ne dezmorţim, să strângem colecta sau să satisfacem preferinţele personale. Scopul cântării pe care o cântăm cu toţii este să comunice bisericii, adică nouă tuturor un adevăr, o învăţătură biblică, un principiu de viaţă din Scriptură. Este un fel de studiu biblic pe note muzicale. Sunt două texte în Scriptură care vorbesc direct la acest subiect al cântatului. Hai să le luăm pe rând. Primul este în Coloseni 3:16 "Cuvântul lui Cristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră." Al doilea este în Efeseni 5:19 "Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului." Acestea sunt singurele pasaje din Noul Testament care se adresează în mod direct problematicii muzicii din biserica Noului Testament. Este foarte clar că scopul muzicii în biserică este acela de instruire în adevărul Scripturilor. Celelalte scopuri, cum ar fi expresia emoţiilor noastre sunt secundare şi inferioare. Apostolul Pavel spune în 1 Corinteni 14:15 "Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul dar mă voi ruga şi cu mintea. Voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea." Conform, imaginii biblice despre închinare, dacă nu avem revelaţia adevărului, dacă nu avem un conţinut de adevăr, NU AVEM ÎNCHINARE! Punct! Ce înseamnă asta? Înseamnă să fim atenţi la cuvinte care nu sunt biblice. Unii sunt interesaţi doar de ritm. Înseamnă să fim atenţi la conţinutul cântărilor. Înseamnă să nu lăsăm ca acompaniamentul muzical să acopere sau să oprească biserica de la a înţelege cuvintele cântării. Uneori atât de tare este volumul încât nu mai înţelegi ce vrea să comunice. Înţelegi melodia şi ritmul, dar adevărul care trebuia să ajungă în mintea participanţilor a fost furat. Înseamnă să fim atenţi la repetarea excesivă a unor versuri fără conţinut consistent de adevăr biblic. Este cazul unor cântări contemporane în care se folosesc două sau trei versuri sau un verset scos din contextul lui. Care este scopul acestor cântări scurte şi simpliste? Unii lideri de închinare contemporană au explicat de ce s-a folosit această lirică simplă, repetativă şi foarte instrumentală. Scopul este de a oferi tuturor o "încurajare", o euforie emoţională. Greşit! Scopul cântări nu este emoţia mea şi nici manipularea emoţională a altora. Ooo, da, sigur că este o varietate de emoţii prezentă în cadrul închinării autentice. Aceste emoţii însă sunt reacţia naturală a omului în faţa păcatului sau a mântuirii extraordinare oferite de Dumnezeu. Ele reprezintă, atenţie, o REACŢIE, un REZULTAT al închinării. Ele nu reprezintă SCOPUL închinării, aşa cum îşi propun mare parte din liderii de închinare contemporani. Stilul, gusturile şi preferinţele nu se discută. Se discută însă CONŢINUTUL. Iar acest conţinut trebuie să se potrivească cu FORMA în care îl aşezi. ( dar despre formă altă dată ) Mă rog să nu îl ofensăm pe Dumnezeu cu ceea ce noi numim câteodată ÎNCHINARE ( citeşte te rog, Isaia 1 şi Psalmul 50 ).

ÎNCHINAREA: un teren de război!

Atunci când ai rostit cuvântul "închinare" toate privirile se îndreaptă spre tine. Toţi aşteaptă. Toţi vor să vadă în ce categorie să te pună. Ce etichetă ţi se potriveşte. Contemporan? Tradiţional? Cartea neagră? Cartea roşie? Închinarea nu este un subiect fără importanţă. Conform Mărturisirii de la Westminster, scopul omului este "glorificarea lui Dumnezeu". Atunci, închinarea, glorificarea lui Dumnezeu este extrem de importantă. Cum să ne închinăm ? Cuvântul lui Dumnezeu defineşte şi delimitează închinarea. Nu totul se potriveşte. Vreau doar să vă invit să privim la câteva principii biblice ale închinării prin muzică. Principiul nr.1: ÎNCHINAREA ESTE RĂSPUNSUL NOSTRU LA REVELAŢIA CARACTERULUI ŞI LUCRĂRILOR LUI DUMNEZEU. Acest răspuns include participarea colectivă în predicare, rugăciune, laudă, dărnicie şi slujire. Cuvântul Vechiului Testament pentru "închinare" înseamnă literal "a te proşterne înaintea cuiva ca şi recunoaştere a superiorităţii sale". Asta a făcut David când s-a plecat în faţa lui Saul ( 1 Sam.24:8 ). Asta a făcut şi Rut în faţa lui Boaz ( Rut 2:10 ). Închinarea este răspunsul noastru faţă de caracterul lui Dumnezeu ( Ex.34:6-8 ) sau faţă de lucrările Lui ( Luca 5:8; Apoc.5:8 ) sau faţă de promisiunile Lui ( 2 Cronici 10:18 ). Fără o revelaţie este imposibil să te închini lui Dumnezeu. Lucrările Lui, caracterul Lui, promisiunile Lui sunt găsite în revelaţia Sa: Cuvântul lui Dumnezeu. Lauda, mulţumirea, mărturisirea, cântarea, dărnicia şi proclamarea Cuvântului sunt elemente ale unui serviciu de închinare. Deci, predicarea şi colecta sunt considerate de Dumnezeu ca şi "închinare" la fel ca şi muzica. Închinare este fiecare act de ascultare faţă de Dumnezeu în viaţa de zi cu zi. Nu ştiu de ce s-a imprimat în mintea tinerilor ideea că numai cântarea este închinare. Cred că parte din cauză este şi folosirea greşită a termenilor, precum: "invităm grupul de închinare să vină în faţă". Cum adică "grupul de închinare?" Ceilalţi care rămân în bănci ce sunt? Ce fel de grup sunt ei? Şi ceilalţi reprezintă grupul de închinare. Toată biserica este grupul de închinare. Toţi ne închinăm prin cântare, apoi prin rugăciune, apoi prin dărnicie, apoi prin slujire. Închinarea nu reprezintă doar cele 6 cântări cântate cu un grup în faţă. Închinarea este şi atunci când conduci maşina, şi atunci când scrii pe blog. Închinarea este un stil de viaţă! Nu este închinare doar simpla adunare de câţiva tineri care încep să cânte câteva cântări preferate. Asta făceau şi cei din cenaclul Flacăra a lui Adrian Păunescu. Închinarea înaintea lui Dumnezeu este o reacţie! Un răspuns. La ce? La Cuvântul Lui! La Revelaţia LUI! De aceea, nu există închinare autentică fără Cuvânt. A fost o adevărată încântare să stau de vorbă cu fratele Alexandru Groza şi să îl întreb: "frate Groza, da, cântarea aia cum aţi compus-o? Da, aialaltă?" Fiecare cântare compusă de fratele Groza sau fratele Moldoveanu nu au fost compuse pentru că se plictiseau. Au fost răspunsurile lor la felul cum Dumnezeu lucra, la felul cum Dumnezeu le vorbea, la promisiunile admirabile ale lui Dumnezeu. Nu s-au putut abţine şi au răspuns Acestui Dumnezeu compunând aceste cântări. Nu mă mir că de fiecare dată când le cânţi vibrează inima şi sufletul nostru. Iată mesajul unei astfel de cântări: Chiar dac-ar sa fi sa-ndur, din greu, o Dureri si lacrimi si suspine, /: Ajuta-mi, Dumnezeul meu, o Sa nu pot sa ma las de Tine! : / Chiar dac-ar fi sa fiu rapit o Si-n noapte dus de maini haine, /: Oricat inchis si chinuit, o Sa nu pot sa ma las de Tine! :/ Chiar dac-ar fi sa mi se ia o Tot ce-am avut pe langa mine, /: Sarac si gol de-as ramanea, o Sa nu pot sa ma las de Tine! :/ Chiar dac-ar fi sa zac flamand, o Bolnav, uitat la usi straine, /: Lovit si alungat, nicicand o Sa nu pot sa ma las de Tine! :/ Chiar dac-ar fi cei dragi ai mei o Rapiti si dusi de langa mine, /: Zdrobit de dorul dupa ei, o Sa nu pot sa ma las de Tine! :/ Chiar dac-ar fi sa stiu ca mor, o Departe dus in zari straine... /: Tanjind de-al casei mele dor, o Sa nu pot sa ma las de Tine! :/ Chiar dac-ar fi sa fiu ucis o De cei cu maini de sange pline, /: Pan' la sfarsit, sa spun deschis · Ca nu pot sa ma las de Tine! :/ Iar pentru toate acestea, sus, o Tot ce-mi doresc eu de la Tine, /: E ca sa vad atunci, Isus, o Ca nici Tu nu Te lasi de mine!... :/

Două mame-MARI !

Aici este bunica (mamarea) din Năvodari. Dobrogea. Acum este în Oradea şi abia aşteaptă întâlnirea cu Domnul în veşnicie. Îmi amintesc şi acum cum mă ţinea de mână pe drumul destul de lung pe care îl făceam Duminica spre biserica din Năvodari. Rămasă văduvă de tânără a crescut 7 copii şi câţiva nepoţi. Şi-a înmormântat 3 copii. Nu şi-a permis să-şi ducă copii la doctor aşa că ea era cea care le dregea bolile. I-a tăiat sub limbă atunci când aveau hepatită, le spărgea amigdalele cu degetul atunci când făceau roşu în gât. Pe lângă metodele astea era şi rugăciunea fierbinte. Avea un simţ al umorului foarte dezvoltat ( stilul oltenesc combinat cu dobrogean ).

Aici este bunica (mamarea) de la Tătărăşeni. Moldova. Acum este cu Domnul în veşnicie. A rămas văduvă de tânără. Soţul ei s-a înbolnăvit de leucemie la vestea că mezinul familie, Jean, de 6 ani s-a înecat în iazul din spatele grădinii. Ceilalţi doi băieţi au plecat să lucreze în ţară. Nu a suportat ideea că nu poate să citească scrisorile trimise de băieţi şi aşa s-a apucat singură să înveţe să citească şi să scrie. Manualul ei a fost ziarul şi Biblia. Şi a reuşit. Şi ea avea un umor moldovenesc foarte bine dezvoltat. Ea este cea care mi-a scris pe o Biblie, două cuvinte: "La revedere". În casa ei s-a făcut biserică. La acel amvon am predicat pentru prima oară ( biserica era goală ).

"Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta..."

( 2 Timotei 1:5a )

Proorocii de ieri, prefăcuţii de azi!

O persoană nepocăită m-a oprit în parc şi m-a întrebat dacă mai există prooroci astăzi. Mama ei, baptistă, este vizitată de astfel de "prooroci" şi primeşte fel de fel de mesaje. Ei spun că mesajele vin din partea lui Dumnezeu. Trist este că un baptist ( baptiştii au fost întotdeauna loiali Cuvântului Sfintei Scripturi chiar dacă asta a însemnat prsecuţii ) este momit aşa de uşor de această învăţătură a zilelor noastre. Dacă vrem speranţă, dacă vrem ceva care să ne poarte prin viaţă, atunci nu de prooroci contemporani avem nevoie, nu de minuni şi semne. Avem nevoie de Scripturi. Au existat două feluri de prooroci: 1. cei a căror profeţii nu se împlinesc. Aceştia sunt descrişi în Deuteronom 18:21-22. Este interesant că ei există şi chiar dacă proorociile lor sunt nişte păcăleli, sunt destui care continuă să-i urmeze. Nu pot să-i înţeleg. 2. cei a căror profeţii se împlinesc, fac şi minuni dar rămân tot eretici datorită falselor doctrine în care cred. Aceştia sunt descrişi în Deuteronom 13: 1-3. Am auzit acest argument folosit de foarte mulţi: "dar, frate Adi s-a împlinit exact cum mi-a zis!" Şi ce dacă? Împlinirea proorociei nu este o confirmare a a faptului că proorocul este trimis de Dumnezeu. Trebuie şi o verificare a teologiei lui. Doctrina pe care o propovăduieşte este importantă. Duminică dimineaţă voi predica cu ajutorul Duhului Sfânt despre proorocii de ieri şi prefăcuţii de azi. Doar încă un gând: Astăzi nu mai avem nevoie de prooroci şi mesaje directe de la Dumnezeu. Avem revelaţia completă: Sfânta Scriptură, Biblia. Este suficientă să conducă pe cineva din împărăţia întunericului în împărăţia luminii. Este suficientă şi de folos "să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinicpentru orice lucrare bună"( 2 Tim.3:16,17 ). Deci, nu am nevoie de nici un mesaj extra-scriptural. Nu am nevoie de nici un prooroc să-mi spună ceva de la Dumnezeu. Eu am Cuvântul lui Dumnezeu în mâna mea chiar acum: Biblia. Ce frumos sună cântarea....şi vă rog să vă uniţi cu mine şi să cântăm : "Sfânta Scriptură deschisă, Ea poate îndrepta starea; Prin ea oricine în lume, POate afla fericirea. O, sfânt Cuvânt, Rază din cer, Luminează în tot locul! Până când toţi s-or mântui, S-a schimba-n zi-ntunericul. Cartea-asta Dumnezeu ne-a dat, Ea-i izvorul fericirii Când noaptea morţii va sosi, Razele ei vor strălucii.

Poate un pocăit să fie posedat de demoni?

De la început vreau să reafirm că Scriptura, Cuvântul Divin este sursa de adevăr despre tot ce vrem să aflăm despre Diavol şi demoni.

Pot demonii să locuiască într-un credincios adevărat?

Pot demonii să intre pe vreo uşă deschisă şi să se instaleze în viaţa copilului lui Dumnezeu? Cei care sunt fascinaţi de această luptă spirituală spun că este posibil. I-am întins Biblia unuia dintre ei, cerându-i să-mi arate în Biblie suportul lor pentru această practică. A rămas blocat! Răspunsul lor nu se bazează pe Scriptură, ci pe experienţe subiective. În discursul lor, nu vei auzi pasaje din Biblie, sau versete din epistolele apostolului Pavel, dar vei auzi foarte multe experienţe, întâmplări, vindecări, senzaţii şi iar experienţe.

Nu avem nici un exemplu biblic clar în care un demon a locuit în viaţa unui credincios veritabil. În nici o epistolă din Noul Testament nu găsim vreo avertizare cu privire la posibila invadare a demonilor. Nu găsim în epistole o învăţătură cum să scoţi demonii din credincios sau necredincios. Domnul Isus şi apostolii au fost singurii care au scos demonii şi în absolut fiecare caz a fost vorba de necredincioşi.

Învăţătura colectivă a Scripturii este că demonii nu locuiesc în viaţa unui credincios.

Iată ce spune 2 Corinteni 6: "Ce înţelegere poate fi între Cristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: "Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu" (v.15,16).

În Coloseni 1:13, apostolul Pavel spune că Dumnezeu "ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui". Mântuirea aduce eliberarea de sub tirania Diavolului.

În Romani 8:37 Scriptura spune că suntem mai mult decât biruitori prin Isus Cristos. Iar în 1 Cor.15:57 Biblia ne spune că avem biruinţă prin Domnul nostru Isus Cristos. În 1 Ioan 2:13 Cuvântul Divin spune că am biruit pe cel rău iar în 4:4 ni se spune că Duhul Sfânt care este în noi este mai mare decât cel ce este în lume, adică Satan.

Cum poţi să afirmi aceste promisiuni şi în acelaşi timp să crezi în posedarea demonilor a unui copil al lui Dumnezeu?

Scoaterea demonilor este o practică fascinantă pentru mulţi şi astăzi! Sunt unii care cred şi caută astfel de practici.

În Matei 12:43-45, Domnul Isus este enervat de cei care vor doar să vadă semne şi minuni. În loc să le sature curiozitatea, Domnul Isus le spune despre nevoia lor de mântuire. Sufletele lor nu sunt "ocupate". Duhul Sfânt nu este acolo. Aceste suflete sunt goale şi disponibile pentru demoni. Nu este vorba de credincioşi ale căror trupuri reprezintă un adevărat Templu al Duhului Sfânt ( 2 Cor.6:16 ).

Conform lui 1 Petru 1:5, când Domnul Isus locuieşte în viaţa unei persoane, acea persoană este "păzită de puterea lui Dumnezeu".

Atenţie acum ce se întâmplă atunci când eşti născut din Dumnezeu!

Iată: "Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el" (1 Ioan 5:18).

Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei care sunt specializaţi în "scoaterea duhurilor". Ei sunt cei care au nevoie de eliberare. Când Duhul Sfânt locuieşte în mine sau în tine, nici un demon, nici zece demoni nu vor îndrăzni să-şi facă casă în viaţa mea sau a ta. Locuinţa demonilor este un semn că acolo lipseşte mântuirea, lipseşte Duhul Sfânt.

A murit Patriarhul Teoctist

Discuţiile despre patriarhul interimar şi despre urmaşul Patriarhului Teoctist au început deja.

Consiliul permanent al Patriarhiei format din toţi mitropoliţii din ţară trebuie să decidă mîine cine va ţine locul Patriarhului.

Numirea aceasta va da un semnal foarte clar tuturor ortodocşilor din această ţară şi nu numai.

Sunt în discuţie două nume:

IPS Mitropolitul Daniel al Moldovei (Ecumenicul) şi

IPS Nicolae al Banatului (Mărturisitorul).

Daniel este un ecumenic declarat, dar numai atît, în declaraţii.

Nicolae a rămas în conştiinţa naţiunii prin mărturisirea sa foarte timpurie legată de colaborarea cu Securitatea încă din anii 90.

Daniel, bine şcolit după experienţa elveţiană, foarte inteligent, un diplomat de excepţie, dar cu mulţi duşmani în Sinod (umbla vorba la un moment dat de o tentativă de asasinat), are toate şansele să fie următorul “Prea Fericit”, în conformitate cu tradiţia care plasează Scaunul Moldovei ca favorit în ceea ce priveşte alegerea noului patriarh. Mînă de fier, a realizat foarte multe pentru Mitropolia Moldovei. Este un negociator foarte abil, un administrator excelent al puterii. Dezavantaj pentru ceilalţi concurenţi: este prea tînăr! Aceasta înseamnă o longevitate foarte mare în scaunul patriarhal.

Nicolae, mai în vîrstă, spirit pacinic, simpatizant al neoprotestanţilor, o voce respectată între “cei vechi”, are şanse mai multe să fie numai patriarh interimar şi să conducă procesul de alegere al următorului patriarh.

Alegerea lui Nicolae ar fi un semn că se începe o rezolvare a trecutului, alegerea lui Daniel ar fi un semnal că realizările politice şi administrative sînt mai importante decît transparenţa şi dialogul.

Decizia este una importantă. Va aduce multe schimbări în viaţa poporului român.

Ne rugăm ca Dumnezeu să vegheze asupra noastră.

Câteva poze cu familia mea.

Iată câteva poze cu cei pe care Dumnezeu i-a sădit în viaţa mea. Sunt binecuvântările Lui dar sunt şi responsabilităţile mele. Când Dumnezeu îţi dă pe cineva "de împrumut", trebuie să ai mare grijă cum te porţi cu el.

Un moment de dragoste frăţească între Lucas şi Elisei. Astfel de momente sunt foarte dese.
Nu ştiu cât va mai dura???



Lucas pregătit pentru Duminica dimineaţă. Nu ştie cu ce cântare să înceapă.


Iată doi păstori! Toiegele sunt asigurate.
Sperăm că şi inimile sunt la fel de pregătite!!!


O familie binecuvântată de Domnul!

Elisei. Doar 2 luni şi deja îl iubesc tare mult!



Vă doresc la toţi....PACEA care întrece orice pricepere
să vă însoţească clipă de clipă.

Adevăruzl este viu şi lucrător

Adevărul este raţional dar asta nu înseamnă că el este pasiv şi sec. Adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu este "viu şi lucrător". Nu ne influenţează doar mintea. El atinge întreaga fiinţă: minte, sentiment şi voinţă. Da, atinge şi sentimentul. Uneori sunt acuzat că nu las Duhul Sfânt să lucreze în biserică pentru că tot pomenesc de Cuvânt, Sfântă Scriptură, doctrină curată, împărţirea dreaptă a Cuvântului. Săracul Duh Sfânt! Când să prindă şi el un pic de demaraj...hop şi noi cu Biblia! Din nou trebuie să spunem că trăim vremea când biserica Domnului este atacată în mod agresiv de mentalitatea "creştină" de consum. Consumatorul este şeful sau "clientul stăpânul nostru". Nu de mult am stat de vorbă cu un frate căruia într-un mod pastoral i s-a spus că este în pericol atunci când frecventează anumite conferinţe în care nu se oferă o învăţătură biblică ( ca de exemplu: vorbirea în limbi, minuni pe bandă rulantă, profeţiile, izgonirea şi legarea demonilor, etc ). Răspunsul fratelui a fost: "Staţi liniştiţi.... Asta e încredinţarea mea.... O să mă retrag ca să nu supăr." Cu alte cuvinte: staţi liniştiţi că nu mai cumpăr de la magazinul vostru. Am găsit un alt aprozar care mi se potriveşte mai bine. Deci, fiecare cu buticul lui. Mentalitate de consum creştină. Adică, preferinţa are cea mai mare autoritate. Fiecare cu încredinţarea lui. Fiecare cumpără de pe raftul lui. Totul se învârte în jurul nostru şi a ceea ce vrem noi. Am observat în discursul fratelui câteva atitudini care reflectă mentalitatea de consum: - Egoism. Mult "eu", "mie", şi puţin "EL", "LUI". Aprobarea divină este înlocuită cu preferinţa sau încredinţarea personală. - Nevoia de senzaţii şi experienţe noi. Umblarea după ceva ce nu se poate explica dar ne place. Am fost întrebat cum aş explica căderea într-o stare mai deosebită venită în urma unui timp petrecut în părtăşie cu Domnul. Ce nu am înţeles din întrebare este ce înseamă "stare mai deosebită"? - Izolarea. Nu mai place Trupul lui Cristos. Este prea mare. Sunt prea mulţi. Este prea costisitor să stai şi să lucrezi la zidirea acestui Trup. Mai bine mă retrag împreună cu cei care au aceleaşi "încredinţări". Asta conduce sigur la individualism. Mentalitatea slujirii este opusă mentalităţii de consum. - Mândrie. "Ştiu frate! Ştiu! Ştiu şi asta foarte bine! Credeţi că de ieri sunt eu pocăit? Ştiu foarte bine!" Da, se ştie mult, dar .... e greu de tot să se spună: "Nu am ştiut asta! Am fost păcălit! Nu am citit în Biblie despre asta şi am crezut fără să studiez!" Care este soluţia acestei mentalităţi de consum? - EXAMINAREA ÎNVĂŢĂTURII PE CARE MĂ SPRIJIN. 2 Cor.13:5 - "Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă" - ELIMINAREA EGOISMULUI. - O VIAŢĂ DE ÎNCHINARE AUTENTICĂ. Atenţie, am spus o VIAŢĂ, nu doar o duminică. Kurt Gebhards spunea: " Otrava mândriei, cuplată cu o concepţie poericulos de inadecvată despre Dumnezeu şi despre Biserica Sa, face cu ochiul credincioşilor zilelor noastre ca să-şi promoveze propria valoare de sine. Rezultatul este o biserică plină de creştini egoişti, pragmatici şi individualişti care sunt mai interesaţi să se servească pe sine decât să-L servească pe Dumnezeu."

Adevărul este raţional

Da, adevărul este raţional. Ca şi creştini baptişti întotdeauna ne-am împotrivit raţionalismului ( ca fiind ideea conform căreia putem afla adevărul numai prin raţiunea omenească. Fără revelaţia supranaturală ). Dar creştinismul nu este ostil raţionalităţii. Noi credem că adevărul biblic este raţional, logic, coerent şi inteligibil. Iraţionalitatea este un afront adus lui Dumnezeu. "Crede şi nu cerceta" nu are nimic de a face cu creştinimul biblic. Când Dumnezeu ne-a dat Biblia a intenţionat să o citim, să o studiem şi să o înţelegem. Dar nu poate fi înţeleasă decât de cei care se apropie de ea cu o minte logică. Înţelesul Scripturilor nu este ceva ce apare în mod mistic. Nu este un secret spiritual pe care doar o elită îl pot afla. Nu poţi da orice înţeles vrei Scripturilor. Numai o interpretare corectă a textului este Cuvântul lui Dumnezeu. Nu trebuie să uităm că acest Cuvânt al lui Dumnezeu este adevărul revelat obiectiv. Iată de ce este vital o interpretare corectă a textului. Este un proces raţional, nu mistic. Da, este în acelaşi timp şi un proces spiritual. Începi să înţelegi lucruri mai "mici" şi pe măsură ce studiezi lumina devine mai puternică şi lucurile acelea "mici" vor explica lucrurile mai "mari". Este un efort mintal dar şi spiritual. De fapt, suntem dependenţi de Duhul Sfânt ca să înţelegem adevărul Bibliei. "Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte." ( 1 Cor.2:14 ) Felul în care Duhul Sfânt ne dă înţelegerea este prin mintea noastră. Se cere implicarea tuturor facultăţilor mintale ( Efes.1:18; 4:23; 2 Timotei 1:7 )

Fratele Niculiţă Moldoveanu cu sora Lena

O fotografie extraordinară.
Este o poză la o poză.




Pentru omul credinţei, cântarea este o putere de neînchipuit şi în durere şi în bucurie. Ea înaripează duhul şi-l duce în lăcaşurile păcii şi luminii cereşti, odihnindu-se la picioarele Creatorului. - N. Moldoveanu

Te simţi ofensat?

Biserica catolică a emis un document prin care pretinde că ea ar fi singura biserică adevărată. Dacă mă simt ofensat de acest document? NU sunt deloc ofensat. De ce? În primul rând, pentru că documentul este unul teologic, iar răspunsul nostru ar trebui să fie tot teologic şi nu emoţional. În al doilea rând, nu sunt surprins de acest document. Nu este prima dată când o astfel de biserică simte nevoia de a se declara unica biserică autentică. Iată o ocazie bună pentru a se privi în mod serios doctrina eclesiologiei. Sper să fie folosită cu succes această oportunitate de către teologii evanghelici.

Respect faţă de moarte

M-am întors de la înmormântare. A plouat şi afară şi în suflet. Sora A.D. a ajuns acasă la odihnă. M-a impresionat atitudinea oamenilor de pe trotuar. Bărbaţii îşi dădeau jos pălăriile şi aşteptau cu respect trecerea cortegiului funerar. Era respect. Respectul în faţa morţii. Am întâlnit şi câţiva adolescenţi. Mestecau gumă cu gura deschisă şi cu şăpcile de firmă trase bine pe ochi. Pentru ei moartea este un subiect necunoscut. Aveau impresia că moartea e o chestiune doar de bătrâni şi filme. E trist! Şi e păcat!!!! "Între mine şi moarte nu este decât un pas" Întrebare: Cine a spus asta?

Minunea de la bac 3

Am intrat în sală şi am primit fiecare subiectele. Am avut cred că 30 minunte în care am putut să ne pregătim pentru ieşitul la tablă. Primul subiect l-am făcut cum am crezut eu că este bine, al doilea la fel dar nu eram sigur că este bine. La al treilea nici nu înţelegeam ce îmi cere problema să fac. Nu aveam nici o idee despre ce este vorba. Ca să nu dau ciorna goală am făcut cea mai simplă operaţie cu acea matrice care se afla în problemă. Am înmulţit-o cu ea însăşi. Şi gata. Mă gândeam că dacă reuşesc să i-au un 6 este minune! A fost strigată o tipă pe care toţi o ştiam că este bună la mate. A început să umple tabla cu rezolvări şi explicaţii. A urmat o întrebare fulger. Nu avea nici o legătură cu subiectul fetei. Dar "şefa" insista să răspundă. Îi cerea să enunţe o teoremă. Nu a ştiut. "Şefa" a început să ţipe la ea. Fata a început să plângă. "Şefa" a început să ţipe şi mai tare spunând că încearcă să o impresioneze cu lacrimi. Fata s-a blocat. Nu a mai putut răspunde la nici o întrebarea. A picat examenul şi a ieşit afară plângând. Eu eram paralizat. Am vrut să fug acasă pe geam. :). A urmat un băiat. Bun băiat la mate. L-a întrebat "şefa" unde vrea să dea. "la Iaşi". A urmatz tabla umplută de rezolvări. Şi apoi întrebările suplimentare. Băiatul a ieşit "şifonat" rău de tot şi cu un 6 tras de păr. Am auzit strigarea. "CONDREA". Pur şi simplu nu am putut să mă ridic. Nervoasă, "şefa" a strigat încă odată "Am zis Condrea". M-am ridicat cu greu şi m-am îndreptat spre tablă. I-am spus de la început că la al treilea punct nu am ştiut ce să fac. Mi-a spus: "lasă că ajungem, acolo imediat". M-am întors spre tablă să încep rezolvarea primului punct. Aveam ciorna în mână. "Şefa" m-a oprit. Sângele mi-a îngheţat. "Te rog să-mi spui care este rezultatul final al rezolvării" au fost cuvintele "şefei". Am crezut că este o capcană sau ceva de genul ăsta. Văzându-mi ezitarea, "Şefa" mi-a explicat că dacă rezolvarea este bună atunci şi rezultatul final este bun. Aşa că aşteaptă să audă rezultatul final. I-am spus. Era bun. "Treci la al doilea punct". Am vrut să scriu pe tablă, dar m-a oprit. "Spune-mi rezultatul final, măi băiete." I-am spus repede rezultatul. Era bun. "Ce nu ai ştiut la al treilea. Să-ţi văd ciorna." I-am arătat ciorna. "Fă pe tablă ce ai făcut pe ciornă". Adurat câteva secunde să fac înmulţirea. M-am uitat la ea ruşinat de cât am reuşit să fac din problemă. "Şefa" s-a uitat la mine şi a spus: "Asta e rezolvarea. Tu ai rezolvat problema fără să ştii". Au urmat întrebările. Nu am ştiut nici una. Dar nici nu îmi păsa de asta. Ştiam că un 6 sigur iau. Comisia s-a consultat să vadă ce notă merit şi nota a fost 8. Îmi venea să urlu de fericire. Chiar pe "şefa" eram în stare să o iau în braţe. M-am abţinut. "Eşti liber". Aproape că alergam spre uşă, aşa cum ar alerga un deţinut de poarta spre libertate. Când să deschid uşa....am auzit vocea "şefei": "STAI". ..........Am înlemnit. M-am întors spre "şefa" care era încadrată de toată comisia de profesori. Şi "şefa"a glăsuit aşa: "Băiete, comisia ţi-a dat nota 8, dar pentru că ai venit îmbrăcat frumos la bacalaureat, eu îţi ofer un punct în plus. Ai nota 9." 9 a fost cea mai mare notă din tot liceul dată la matematică în anul acela. Cum am fost îmbrăcat? Ca de biserică! pantaloni, cămaşă albă, cravată, sacou. În timp ce ceilalţi au venit "relevanţi". Blugi, tricouri, etc. A fost mila şi minunea lui Dumnezeu. Nu uitaţi de lupta în rugăciune cu o noapte înainte. A fost răspunsul lui Dumnezeu la o astfel de rugăciune. Şi răspunsul Lui a fost să intervină cu o minune. De ce minune? Cum vă explicaţi schimbarea de atitudine a "şefei" atunci când am venit eu la rând. Cum vă explicaţi rezultatele finale corecte? Cum vă explicaţi dorinşa ei de a nu vedea toată rezolvarea, ci doar rezultatul final? Cum vă explicaţi punctul oferit gratis? MINUNEA LUI DUMNEZEU! Îl slăvesc pe Domnul pentru reuşita celor care au dat bacul anul acesta. Şi cred că Domnul merită toată slava şi mulţumirea pentru succes de la examen. Dependenţa de Dumnezeu şi credincioşia de zi cu zi sunt două lucruri care însoţesc minunile lui Dumnezeu. Dacă l-aţi văzut pe Domnul făcând lucruri minunate în timpul examenului, deschideţi-vă gura şi povestiţi aceste minuni. Sau scrieţi-le şi vi le voi posta pe blog. Domnul cu voi!

Minunea de la bac 2

Am promis că voi spune experienţa mea de la bac. Într-un moment de bravare am hotărât împreună cu prietenul meu şi colegul meu de bancă Cristi, să dăm bacul la matematică oral. Chiar dacă ne hotărâsem deja că vom merge cu sportul. Am fost la dom director şi i-am spus hotârărea. S-a mirat foarte tare. Şi ne-a avertizat că de data asta este definitivă hotărârea. Sigur! Un alt obiect pe care l-am ales a fost filosofia ( nu dădea nimeni la acest obiect din tot liceul. Eu şi Cristi am zis că ne ar fi interesant să dăm doarnoi la filosofie ). Şi aşa am şi făcut. S-a organizat bacalaureat la filosofie doar pentru noi doi. Am alergat acasă să văd ce am de învăţat la mate şi am îngheţat când am văzut câte cărţi sunt şi cât de "neinspirată" a fost decizia mea. Am realizat că am nevoie neapărat de o minune. Eram eu bun la mate dar....nici chiar să dar bacul la mate....şi pe deasupra era şi oral!!! Chiar prea de tot pentru mine. M-am interesat câţi dădeau la mate. erau vreo 14 din tot liceul. Băieţi şi fete de care toţi ştiam că erau buni. Olimpiade, concursuri. Ce căutam eu printre ei? Nu ştiu! Am început să trag tare şi să învăţ. Nopţi nedormite. Nici de mâncare nu aveam timp. Doream cu orice preţ să iau bacul pentru că vroiam să mă duc la Seminar. Şi fără bacul luat...nici o şansă. Dar cu toată truda mea, am ajuns în ziua dinaintea examenului de la mate şi avea câteva cărţi pecare nu le acoperisem. Erau teoreme şi o groază de exerciţii şi probleme pe care nu reuşisem să le fac. Parcă nu era destul asta, că am aflat că şefa de comisie de la bac este profesoară universitară de matematică de la iaşi. Şi că dorinţa ei este să "stoarcă" pe cei care dau la mate. Câteva cuvinte despre şefa de comisie: profesoara de mate de la Iaşi. O femeie mică şi grasă. Nu foarte frumoasă ( ca să nu spun urâtă ). Umbla cu tocuri de cauciuc ca să nu se prindă profiic are stăteau de păză când apare în control prin săli. A trimis acasă vreo 3 profesori pentru că nu păzesc elevii aşa cum ar trebui. Nu îi plăcea nici oraşul, nici ziarul pe care îl primea, nici cazarea, nici cafeau, nici directorul, nici de noi...nu îi plăcea nimic şiera pusă pe lucruri mari. Nu mişca nimeni în faţa ei. Când l-am întrebat pe directorul nostru ce părere are despre şefa de comisie din anul acesta, a răspuns: "este pedeapsa lui Dumnezeu peste noi". Vă daţi seama! Şi eu cu ea am dat examen la matematică oral. Deja mă apucă emoţiile când îmi aduc aminte. În noaptea de dinaintea examenului de mate, m-am rugat ca niciodată. Am ştiut că Dumnezeu mă ascultă. Şi de aceea nu am plecat din prezenţa Lui decât atunci când am fost sigur că am ajutorul Lui. Nu am ştiut ce plan are...dar am mers prin credinţă. Credinţă doar în El....că în matematica pe care o ştiam eu....nici o şansă. Atunci când nu mai ai nici o şansă.......eşti dispus să apelezi la EL din toată inima. Şi acolo are loc adevărata rugăciune. Mă opresc aici şi voi continua cu ziua în care am intrat la examen şi am dat faţă cu "şefa de comisie". A fost o zi încare am şi plătit preţul stresului îndurat. M-am îmbolnăvitde hepatită. Ooo, Doamne fii lăudat pentru toate! ambasadorul

Iată o poezie pe care am învăţat-o de mult. Este scrisă de Ioan Maier. "De fapt, plenar şi major pentru deplina fericire a omenirii nu există decât dragostea. Dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele. Toate celelalte nu sunt decât surogate care încearcă să substituie dragostea, fără speranţă de succes. Deci, vă rog, nu uitaţi: Dumnezeu este dragoste!" Să ne ajute Domnul să trăim plenar!

Unde îl vrei pe Isus? Pe cruce sau în cer?

Lucas, fiul meu a împlinit 3 ani pe 19 iulie. I-am spus acum vreo două seri, că Domnul Isus a murit pe cruce în locul lui, în locul meu, în locul mamei, în locul nostru. Noi trebuia să murit dar El a vrut să moară pentru noi. Reacţia lui a fost că îi venea să plângă. M-am bucurat în inima mea. Bună reacţie la acest mesaj. Şi acolo, pe cruce, Domnul Isus a murit. A fost pus într-un mormânt şi o piatră mare a fost aşezată la intrare. Dar Domnul Isus care este Tare şi Puternic a înviat, a ieşit afară şi ne-a spus că se duce să ne pregătească un loc frumos în cer şi apoi vine să ne ia acolo cu El. Reacţia lui: "vreau şi eu acolo". Iară m-am bucurat! Dar de acolo de sus Domnul Isus - am continuat eu- se uită aici jos pe pământ să vadă cine e cuminte. Şi dacă vede pe cineva care nu este cuminte, se supără şi nu îl primeşte în cer. Îl duce în foc. Aşa că dacă nu eşti cuminte şi ascultător, Domnul Isus nu te mai ia cu El în cer. Reacţia lui: "tata vreau să-ţi spun ceva la ureche". S-a apropiat de urechea mea şi şoptind mi-a spus: "vreau Domnul Isus să stea pe cruce". Nu m-am bucurat. Am fost trist dar am ştiut că şi el are o fire care nu-i place să fie răstignită. Ar prefera ca această cruce să stea ocupată cu Isus şi să nu ne mai "streseze" cu regulile Lui. I-am spus că Domnul Isus nu mai este pe cruce, ci este în cer şi se uită la noi să vadă cum trăim. A acceptat ideea şi a adormit îngândurat. Probabil că se gândea că nu este "joacă" cu acest Isus! Noapte bună copii! Şi nu uitaţi...Domnul Isus nu mai este pe cruce! Mâine voi fi şi eu la examen. Examen la Teologie Pastorală. Am nevoie de rugăciunile voastre. Mulţumesc şi Domnul să vă dea har în tot ce faceţi.